Doi profesori de la UTM au fost medaliați de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei

media_143729752434314400-920×690

Pe 6 februarie, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) București a găzduit Adunarea Generală a membrilor Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei CNR-CME, unde s-au oferit distincții pentru doi universitari UTM-iști – conf. univ., dr. Victor Gropa, decanul Facultății Energetică și Inginerie Electrică (FEIE), și prof. univ., dr. hab. Valentin Arion, Departamentul Energetică al FEIE-UTM.

Acordarea Brevetului şi a distincției Medalia CNR-CME se oferă în semn de apreciere pentru sprijinul deosebit acordat creşterii prestigiului Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei în ţară şi străinătate.

Consiliul Mondial al Energiei/World Energy Council (CME) este cea mai mare organizație mondială cu activitate în domeniul energiei. Înființată în anul 1924, organizația are în prezent comitete membre în aproape 100 de țări ale lumii, unul dintre ele fiind chiar Comitetul Național Român (CNR), unul din membrii fondatori ai organizației mondiale CME. CNR este condus, din 2002, de Iulian Iancu, doctor în științe economice, și are circa 400 de membrii, societăți în energie, facultăți, universități, Academia Română, profesori universitari, academicieni.

utm.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente