Elveția: Patru persoane grav rănite, dintre care două în stare critică, după ce telescaunul în care se aflau s-a prăbuşit de la o înălţime de zece metri

Patru persoane au fost grav rănite în momentul în care telescaunul în care aflau s-a prăbuşit de la o înălţime de zece metri într-o staţiune de schi din Elveţia, a anunţat vineri poliţia locală, relatează DPA.

Foto: https://viacluj.tv/

Conform investigaţiilor iniţiale, accidentul a avut loc joi seară, după ce o coardă ataşată la un utilaj de tasat zăpada a lovit telescaunul, provocând prăbuşirea acestuia.

Cei patru pasageri, cu vârste cuprinse între 33 şi 40 de ani, se întorceau joi seară, în jurul orei locale 22:00, de la schi în momentul în care s-a produs accidentul, transmite Agerpres.

Toţi patru au fost grav răniţi, doi dintre ei fiind în stare critică. Patru elicoptere i-au transportat la diferite spitale.

Alţi șase pasageri au fost recuperaţi nevătămaţi din telescaun.


Pub