‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTrei localități au primit ajutor tehnic agricol din partea FAO

Trei localități au primit ajutor tehnic agricol din partea FAO

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Trei localități din țară au primit echipamente agricole pentru întreținerea și dezvoltarea infrastructurii publice locale, care sunt o donaţie a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), în cadrul unui proiect de dezvoltare comunitară. Primul utilaj a fost predat joi, 6 februarie, la Meleșeni, raionul Călărași, transmite Moldpres.

Utilajele vor ajuta comunitățile la lucrări de mentenanță a infrastructurii publice și diverse lucrări agricole si non-agricole: curățarea canalelor de scurgere pentru prevenirea inundațiilor, întreținerea drumurilor de acces spre terenurile agricole, gestionarea deșeurilor solide etc.

„Este un echipament care va ajuta comunitatea în întreținerea infrastructurii rurale. Sperăm că acțiunea noastră va juca un rol de catalizator pentru alți donatori și companii private pentru a sprijini satul și pentru a asigura un viitor mai bun pentru oamenii din Meleșeni. Am văzut ONG-uri locale, fermieri, femei și primari care se alătură eforturilor pentru a dezvolta cel mai bun plan pe care îl poate avea comunitatea lor, împărtășind viziunea despre un viitor durabil pentru satele lor”, a declarat Raimund Jehle, reprezentantul FAO în Moldova.

Cu suport și expertiză internațională au fost realizate planuri de dezvoltare locală integrată și de atragere a finanțelor pentru localitățile: Lalova (Rezina), Teșcureni (Ungheni) şi Meleșeni. Cele trei planuri de dezvoltare, pregătite împreună cu comunitățile, sunt concepute pentru a răspunde nevoilor complexe ale satelor, de la îmbunătățirea infrastructurii publice până la dezvoltarea agriculturii, valorificarea altor oportunități de dezvoltare locală.

FAO susține în Europa și Asia Centrală, de mai bine de un deceniu, inițiative și proiecte legate de dezvoltarea rurală locală / dezvoltarea integrată a comunităților. Ca parte a Inițiativei regionale privind abilitarea micilor fermieri și a fermelor de familie pentru îmbunătățirea mijloacelor de trai și reducerea sărăciei, precum și în legătură cu punerea în aplicare a Deceniului Națiunilor Unite privind Agricultura Familială 2019 – 2028, FAO a creat o rețea tehnică regională informală pentru dezvoltarea comunităților locale, inclusiv cu participarea reprezentanților R. Moldova.

FOTO: imagine simbol, sursă: starchiojdparereataconteaza.wordpress.com

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›