După tragedia de la Elizaveta, în Inspectoratul General de Carabinieri ar putea urma demiteri

În Direcția regională ,,Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI ar putea urma demisii, după tragedia de la Elizaveta, unde un carabinier a împușcat mortal un tânăr în vârstă de 23 de ani. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Pavel Voicu, în cadrul emisiunii Puterea a patra.

Potrivit ministrului de Interne, carabinierul care a împușcat mortal un tânăr va face închisoare, însă nu doar el este responsabil pentru această crimă. „La Elizaveta s-a comis o infracțiune excepțional de gravă, de către un carabinier, dar și el este parte a societății, dar responsabilă de aceste acțiuni este doar Poliția. Este un rod al nostru, al tuturor, fiindcă și polițiștii și carabinierii fac parte din societate. Condamn acțiunile lui și el va sta la pușcărie, fiindcă a comis o infracțiune, dar și ancheta de serviciu va fi efectuată obiectiv, ca să vedem care a fost și rolul conducătorului său”, a menționat Pavel Voicu.

Iar în scurt timp, ar putea urma și demisii la Bălți: „Ancheta este spre finalizare și vom lua decizii. Am stabilit și termen. Ne interesează toată etapa, carabinerul s-a angajat, a trecut comisie specială, a trecut pe la medici, psihiatru. Vom ajunge și pe acolo cu verificările, să vedem, persoana era/este psihologic echilibrată, a trecut acel filtru al medicilor, nu cumva nu s-a atras atenție și a nimerit întâmplător în rândurile carabinierilor?”, a punctat ministrul.

Totodată, acesta a explicat că deși angajații MAI urmează să predea arma din dotare după încheierea misiunii la care a paricipat, ei au dreptul la portarmă la fei ca și ceilalți cetățeni: „Carabinierul nu era la serviciu. Era în afara serviciului și își trăia viața ca oricare alt cetățean. Atunci cum facem? Punem câte un polițist la fiecare polițist să nu comită infracțiuni în afara serviciului? Va fi tras la răspundere ca orice alt infractor, vrem să scăpăm de asemenea persoane și să învățăm lecția”.

În contextul creșterii numărului de crime grave și deosebit de grave, reprezentanții PAS și ai Platformei DA au cerut demisia ministrului de Interne. Pavel Voicu însă consideră astfel de solicitări neîntemeiate, susținând că anume „conducerea defectuoasă a ministrului Năstase a dus la faptul că a crescut numărul de crime”. Când cineva pe infracțiune, pe omor încearcă să își facă dividende politice, este josnic”, a conchis ministrul.


Pub