Salariile deputaților au crescut cu tocmai 4.000 de lei

by D M
Distribuiti mai departe...

„Apropos, știți cum Dodon se laudă cu indexarea pensiilor de două ori pe an, cu ajutor de 700 lei pentru cei săraci, și cu altele din astea? Știți cu ce nu se laudă Dodon? Cu faptul că anul acesta au crescut salariile deputaților cu vreo 4 mii de lei. Cu asta nu se laudă. Am mari dubii că de la asta deputații vor munci mai bine. Cine a venit să muncească va munci, iar cine a venit pentru altceva – nu”, a scris deputatul Dumitru Alaiba pe Facebook.

Informația a fost confirmată și de colegul său de fracțiune Dan Perciun: „Se pare că deputații PD și PSRM, votând împreună legea bugetului pe 2020, au strecurat un amendament pentru a mări salariile parlamentarilor. Mâine vom cere oficial informația de la secretariat pentru a afla care deputat a venit cu această propunere dezinteresată și cine a votat „pentru” la Comisia buget și finanțe. Legea, în varianta propusă de Guvern, nu includea acest cadou generos – creșterea cu 30% a salariului. Salariile bugetarilor, prin comparație, au crescut cu cca 10%”.

Iar deputatul Sergiu Litvinenco se pare că a găsit autorul acestui amendament, care ar fi democratul Vladimir Cebotari.

„Dacă în 2019 salariul de funcție al deputatului era de 13.940 lei, în 2020 este deja 18.122 de lei. Totul s-a făcut prin creșterea valorii de referință a salariului de funcție al deputaților de la 1.000 de lei la 1.300 de lei, iar amendamentul respectiv la proiectul legii bugetului (votată de PD și PSRM) a fost înaintat de deputatul PD Vladimir Cebotari. Guvernul Chicu a acceptat amendamentul fără nici o obiecție! Cum se spune pe la ei, „deja e mai bine”. Cu Dodon care dă bani deputaților tot așa cum dădea și Plahotniuc…”, a comentat Litvinenco.

Menționăm că, până la acest moment, Vladimir Cebotari nu a comentat această situație.

sursa: Agora

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.