Complexul Memorial „Eternitate” va fi renovat până în luna mai. Suma estimată este de 4 milioane de lei

Eternitate_08

În cadrul ședinței de astăzi, guvernul a aprobat o listă de acțiuni care se vor organiza și desfășura cu prilejul „Zilei Victoriei”, celebrată pe 9 mai. Una dintre prevederile aprobate este și renovarea Complexului Memorial „Eternitate”.

Conform documentului aprobat de guvern, alocarea resurselor financiare pentru lucrările de reparaţie a Complexului Memorial „Eternitate”, desfăşurarea procedurii de achiziție a lucrărilor de reparaţie și efectuarea lucrărilor de reparaţie se vor realiza în perioada februarie-mai 2020.

Reparaţia capitală a complexului memorial, conform informaţiei parvenite de la Institutul municipal de proiectări „Chişinăuproiect”, se estimează la circa 4 milioane de lei. Banii vor fi alocați din bugetul statului.

De asemenea, în nota informativă se indică și faptul că proiectul dat nu a fost consultat public.

Reamintim că prim-ministrul Ion Chicu a anunțat în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR MOLDOVA că, până pe 9 mai, Complexul Memorial „Eternitate” urmează să fie renovat capital. Ion Chicu a spus că statul are resurse suficiente pentru renovarea acestuia și că statul ar trebui să aibă grijă de aceste monumente cu o importanță istorică pentru întreaga țară.

În acest context, deputata Maria Ciobanu a venit cu o reacție la decizia prim-ministrului de a repara monumentul dedicat ostașilor care au fost ridicați din familii, puși sub arme. Deputata a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că a înaintat un demers prin care cere să fie renovat și Cimitirul Ostașilor Români care se află în paragină de mai mulți ani.

Complexului Memorial „Eternitate” a fost reparat capital ultima dată în anul 2006, iar pentru reparația acestuia au fost cheltuite peste 35 de milioane de lei din bugetul de stat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente