Comisia Europeană (CE) și FEI a lansat fondul de investiţii de capital BlueInvest, destinat economiei albastre

Comisia Europeană (CE), în parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI), a lansat marţi fondul de investiţii de capital BlueInvest, în valoare de 75 de milioane de euro, destinat economiei albastre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Foto: OECD

Economia albastră include activităţi economice legate de oceane, mări şi zone de coastă. Acestea cuprind întreprinderi care operează atât în mediul marin, cât şi pe uscat, şi produc bunuri şi servicii ce contribuie la dezvoltarea economiei maritime. Economia albastră include numeroase întreprinderi şi companii promiţătoare aflate în faza incipientă, derivate adesea din programe de cercetare şi dezvoltare finanţate de UE. Aceste companii dezvoltă soluţii legate de energia din surse regenerabile, produsele de pescuit sustenabile, biotehnologia albastră, sistemele informatice maritime şi multe altele, transmite Agerpres.

Fondul BlueInvest va fi gestionat de Fondul European de Investiţii, care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi va acorda finanţare fondurilor de investiţii destinate economiei albastre inovatoare şi care îi oferă sprijin strategic. Acest sector poate juca un rol important în trecerea la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, un obiectiv ambiţios anunţat în Pactul ecologic european. Noul program este sprijinit de Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), care reprezintă pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa.

"Oceanele sunt primele care vor fi afectate de schimbările climatice, dar oferă şi multe soluţii pentru a combate urgenţa climatică în fiecare sector marin, de la pescuit şi acvacultură până la energia produsă în larg de vânt, valuri şi maree, biotehnologia albastră şi multe alte domenii legate de inovare. Un fond de investiţii de capital în valoare de 75 de milioane de euro constituie un instrument de deblocare a potenţialului economiei albastre de a contribui la Pactul ecologic european, dar şi de a asigura creşterea economică a IMM-urilor europene care dezvoltă produse şi servicii inovatoare şi durabile", a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.


Pub