Vladimir Putin dă asigurări că modificările în Constituție nu vin pentru a-i prelungi aflarea la putere

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că recentele propuneri de revizuire a Constituţiei nu vizează „prelungirea aflării sale la putere”, odată cu sfârşitul mandatului său actual prevăzut în 2024, informează AFP.

Foto: Pavel Golovkin

„Amendamentele pe care le-am propus sunt pur şi simplu dictate de viaţă. Am dobândit certitudinea exercitând funcţiile de preşedinte şi de şef al guvernului că anumite lucruri nu funcţionează aşa cum ar trebui”, a declarat Putin în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile difuzată de televiziunea rusă, transmite Agerpres.

„Iată de ce am propus aceasta, şi nu pentru a prelungi aflarea mea la putere”, a spus în continuare el.

„Oare ar trebui prelungită puterea actualului preşedinte? Nu cred asta!”, a declarat Putin, care nu mai poate candida la alegerile din 2024 după două mandate prezidenţiale succesive, conform legislaţiei în vigoare.

Amendamentele constituţionale propuse de preşedinte au fost aprobate la sfârşitul lunii ianuarie în unanimitate de către Duma de Stat (camera inferioară) într-o primă lectură. Preşedintele rus a declarat marţi că se aşteaptă ca textul să fie adoptat definitiv în cel puţin trei luni.

Reformele trebuie să fie de asemenea supuse unui vot popular, dar nici forma şi nici calendarul acestui vot nu se cunoaşte. Se ştie doar că nu va fi referendum.


Pub