Alături de Comitetului National Olimpic și Sportiv, UTM a celebrat spiritul și valorile olimpice

1

De ziua fondării Comitetului National Olimpic și Sportiv, pe 29 ianuarie, rectorul UTM, Viorel Bostan, și prorectorul informatizare, relația cu mediul socio-economic, imagine și comunicare, Dinu Țurcanu, au participat la Cina Olimpică, eveniment ce își propune să celebreze spiritul și valorile olimpice.

Într-o atmosferă festivă, cu participarea a peste 300 de invitați – campioni olimpici, antrenori, sportivi, dar și veterani ai sportului –, rectorul UTM, Viorel Bostan, a fost onorat să înmâneze premiile și trofeele pregătite de Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS), pentru Agențiile Teritoriale Olimpice și Sportive: Soroca, Ungheni, Cahul, Sângerei, Căușeni și Hâncești, transmite site-ul UTM.

A fost și un frumos prilej de a exprima sincere mulțumiri președintelui CNOS, Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic, și prim-vicepreşedintelui Nicolae Piatac pentru posibilitatea de a sublinia, prin această premiere, importanța sportului într-o societate modernă.

În 2019, UTM și-a înscris în palmares succese remarcabile în cadrul universiadei republicane, înregistrate de către sportivii noștri de performanță, susținuți de antrenorii lor de excepție, în frunte cu Anatolie Popușoi, șef Departament Educație Fizică și Sport, care se implică la maximum în tot ceea ce reprezintă sportul în cadrul Universității Tehnice a Moldovei!

Evenimentul este dedicat, tradițional, zilei fondării CNOS (29 ianuarie 1991) și consemnează cele mai frumoase performanțe sportive ale anului în sânul marii familii olimpice din Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente