(doc) Sentința prin care Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie, anulată și trimisă la rejudecare

Hotărârea Judecătoriei Chișinău prin care la data de 12 decembrie 2017 Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie pentru tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere a mascaţilor de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera” a fost casată integral și trimisă la rejudecare.

Foto: Igor ROTARI / UNIMEDIA

Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către avocatul lui Veaceslav Platon, Alexandr Bodnariuc.

O decizie în acest sens a fost luată de către magistrații Curții de Apel Chișinău la data de 30 ianuarie curent.

Decizie Curtea de Apel / Sursa:captură foto

Recent, termenul de detenție al lui Veaceslav Platon a fost redus cu doi ani, pentru condiții proaste de detenție.

De menționat că Procuratura Generală a Republicii Moldova a comunicat autorităților din Ucraina și Federația Rusă despre imposibilitatea satisfacerii solicitării de întoarcere a inculpatului Veaceslav Platon pe teritoriul Ucrainei și, respectiv, de extrădare a numitului către Federația Rusă.

La 14 decembrie 2018, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”.

Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova la 29 august 2016. La data de 30 august, omul de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală.

La 25 iulie 2016, procurorii din RM au emis un mandat de arest, pentru 30 de zile, pe numele lui Platon, iar la 26 iulie același an, acesta a fost dat căutare internațională și reținut de către organele de drept ale Ucrainei.

Iar la 22 februarie curent, Ministerul rus de Interne i-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a 37 de miliarde de ruble din Rusia, în perioada 2013-2014.


Pub