Cetățenii asiatici, victime ale „epidemiei de rasism” din cauza coronaviruslui

by D M
Distribuiti mai departe...

Tot mai multe persoane de origine asiatică, care trăiesc în străinătate, au mărturisit că au devenit victime ale actelor de rasism în urma epidemiei de coronavirus, potrivit Digi24, care citează CNN.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat, joi, că epidemia de coronavirus este urgență publică internațională. Oficialii chinezi spun că peste 200 de oamenii au murit din cauza virusului misterios, iar peste 10.000 de persoane din întreaga lume au contractat virusul. Organizația avertizează toate statele membre ale Națiunilor Unite că trebuie să trateze această epidemie cu seriozitate.

Declararea stării de urgență duce la măsuri mult mai stricte în domeniul sănătății, la o creștere a finanțării în domeniul medical și la alocarea unor resurse suplimentare pentru prevenirea răspândirii bolii.

Multe state au început să impună restricții asupra comerțului și libertății de mișcare a populației, pentru a accelera lupta împotriva noului tip de coronavirus şi pentru a evita o eventuală contagiere a populaţiei. Cele mai recente exemple sunt Rusia, care a închis frontiera de peste 4.200 de kilometri cu China, și Italia, care a decretata stare de urgență pentru șase luni, după confirmarea a două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.

Pe lângă epidemia de coronavirus, lumea se confruntă și cu o „epidemie de xenofobie”

Pe măsură ce panica cuprinde întreaga planetă, rasismul se răspândește la fel de repede ca virusul ucigaș, declanșând un noul val de discursuri ale urii și prejudecăți rasiale potrivit cărora asiaticii, mâncarea și obiceiurile lor sunt periculoase, mai adaugă sursa citată.

Un ziar local din Franța a titrat „Alerta galbenă”, alături de care a publicat fotografia unei femei din China, purtând o mască. Un alt titlu anunța „Pericolul de Anul Nou”. Titlurile au atras imediat indignarea cititorilor care au acuzat publicația că folosește un limbaj ofensator la adresa persoanelor asiatice. 

Madjid Messaoudene

@MadjidFalastine

 

Cette leçon de racisme décomplexé vous est offerte par le @CourrierPicard

Vezi imaginea pe Twitter
 

În Italia, doi turiști chinezi au fost insultați pe o stradă din Florența. Imaginile au ajuns subiect de discuție inclusiv în conferința de presă a premierului  Giuseppe Conte, care a spus că episoadele de discriminare sunt episoade de ignoranță, relatează corespondentul Digi24 Sergiu Balaban.

„Scârboșilor, mergeți să tușiti acasă la voi! Ne infectați pe toți! Mi-e scârbă de voi!” – sunt cuvintele adresate turiștilor chinezi, care se aud pe înregistrarea video făcută la Florența.

O asistentă de origine malaeziano-chineză, stabilită în Marea Britanie, a mărturisit că a fost întrebată la locul de muncă „de ce chinezii mănâncă alimente ciudate dacă știu că pot răspândi virusuri”. Și în Canada, trei copii au fost jigniți și izolați de restul colegilor, la școală.

Aceste cazuri readuc în discuție lunga istorie a xenofobiei în Occident. Prima legislație care a interzis imigrația unui grup etnic specific – a chinezilor – în SUA a fost adoptată în 1882, iar în 1917, cetăţenilor mai multor ţări din Asia le-a fost interzisă intrarea în „Țara tuturor posibilităților”. Astfel, termenul „galben”, folosit în sens peiorativ, reprezintă secole de traume suferite de populația de pe continentul asiatic.

De această dată, însă, valul de xenofobie vine și din interiorul continentului asiatic. Mai multe restaurante din Vietnam au afișat mesaje la intrare prin care se anunța că cetățenii chinezi nu vor fi serviți. Mesaje asemănătoare au apărut și în Japonia, unde chinezii nu mai au voie în anumite magazine.

Probabil că cea mai răspândită formă de xenofobie se referă la mâncarea chinezească. Sursa inițială a coronavirusului ar fi o piața din Wuhan, unde se vând animale vii, printre care și șerpi. Aceste informații ar fi declanșat un dezgust profund față de mâncarea chinezească și furie din partea multor persoane care acuză chinezii că provoacă în mod imprudent o potențială pandemie globală, mai precizează CNN.

„Din cauza unor oameni din China care au tot felul de mâncăruri bizare, cum ar fi liliecii, șobolanii și șerpii, întreaga lume urmează să se confrunte cu o pestă”, a scris un utilizator de internet, pe Twitter.

Autoritățile au lansat apeluri publice pentru a-i proteja pe cetățenii de origine asiatică care ar putea cădea victime discriminării. În Canada, șefa serviciului de sănătate publică, Theresa Tam, a făcut un apel pe Twitter cerându-le oamenilor să înceteze actele de rasism la adresa semenilor lor de descendență asiatică, care sunt jigniți din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus din China.

„Este de înțeles că fricile noastre sporesc în perioade ca aceasta. Totuși, trebuie să ne reamintim că în eforturile noastre colective, coeziunea este importantă. Trebuie să învățăm din experiența pe care am avut-o cu SARS, când oamenii din sud-estul Asiei au avut de-a face cu o semnificativă discriminare și cu rasism. Rasismul, discriminarea și limbajul care stigmatizează sunt de neacceptat și foarte traumatizante. Astfel de acțiuni împart lumea în Noi vs Ei. Canada este o țară construită pe valori solide ca respectul, diversitatea și incluziunea”, a declarat Theresa Tam.

Dr. Theresa Tam

@CPHO_Canada

1/5 I am concerned about the growing number of reports of and stigmatizing comments on social media directed to people of Chinese and Asian descent related to .

Vezi imaginea pe Twitter

Dr. Theresa Tam

@CPHO_Canada

 

2/5 It is understandable that our fears increase during times like this. However, we need to remember that cohesion in our collective efforts is important.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...