Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord a ieșit oficial din Uniunea Europeană

Britanicii care au votat despărţirea de Uniunea Europeană şi-au urat „Brexit fericit!", vineri noaptea, lângă Parlamentul britanic, în cadrul unui eveniment care a semănat cu o petrecere de Revelion şi care l-a avut invitat special pe Nigel Farage.

Foto: Flipboard

Mii de susţinători ai Brexitului s-au adunat în faţa parlamentului britanic, agitând steaguri, cântând şi petrecând, într-un amestec de nostalgie, patriotism şi sfidare. Oamenii au început numărătoarea inversă cu treizeci de secunde înainte de ora locală 23.00, iar când Brexit-ul a devenit oficial au aplaudat şi au lansat baloane spre cer. Unii dintre britanicii prezenţi au cântat "God Save the Queen", ale cărui cuvinte au fost proiectate pe un ecran uriaş, iar alţii s-au îmbrăţişat în fumul artificiilor. Mulţi dintre ei au strigat "Libertate!", relatează Agerpres.

Primul minut al Marii Britanii în afara UE a fost marcat cu imnul naţional "God Save the Queen", cântat cu patos de toată mulţimea.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar.

În cea mai mare schimbare de orientare geopolitică de la pierderea imperiului său global, Regatul Unit a ieşit din Uniunea Europeană, într-un pas catalogat de prim-ministrul Boris Johnson drept "începutul unei noi ere", scrie Reuters.


Pub