Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ce sunt datele cu caracter…

Ce sunt datele cu caracter personal?

Foto: digitalag.ro

Datele cu caracter personal reprezintă toată informația despre identitatea fizică, fiziologică, economică, culturală sau socială, care pot fi utilizate pentru identificarea directă sau indirectă a unei persoane fizice. Pe lângă nume, prenume și adresă, din datele cu caracter personal mai fac parte: obiceiurile, preferințele dar și fotografia feței, informează Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

  Categoria specială de date cu caracter personal

Datele care se referă la originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, apartenența la sindicate, datele privind sănătatea, datele genetice, biometrice, datele de identificare a unei persoane fizice sau datele ce țin de viața sau orientarea sexuală. Prelucrarea acestor date se permite numai în cazurile strict prevăzute de lege.

  Când pot să-mi transmit datele personale către alte persoane?

 Poți să transmiți datele personale de sine stătător atunci când acest lucru este necesar pentru îndeplinirea unor obligații, sau când acest fapt este prevăzut de lege. Spre exemplu, oferi adresa de domiciliu unui magazin online pentru livrarea comenzii, prezinți buletinul de identitate pentru confirmarea vârstei atunci când cumperi alcool într-un magazin, oferi datele personale unui spital pentru a primi tratament, etc

Când pot divulga datele personale ale altor persoane?

Poți prelucra datele personale ale altor persoane, dacă aceste date sunt necesare pentru realizarea unui scop legal. Oferi această informație atunci când ea este solicitată de către organele de ocrotire a legii. Poți transmite date personale către instanța de judecată pentru a-ți  apăra drepturile. În general, volumul și categoriile datelor transmise nu trebuie să depășească scopul stabilit. În cazul în care, spre exemplu, o persoană divorțată caută datele de contact ale fostului soț/fostei soții, divulgarea acestei informații nu ar fi justificată.

  Când trebuie să respecți prevederile Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal?

Trebuie să respecți legislația în domeniul protecției datelor cu caracter personal, dacă colectezi stochezi, transferi, divulgi prin transmitere sau în cazul în care, prin intermediul mijloacelor automatizate, prelucrezi datele personale, care fac parte dintr-un sistem de evidență în legătură cu o activitate profesională sau comercială. Legislația din domeniu nu se aplică prelucrării datelor personale în scopuri personale sau domestice (numerele de telefon înregistrate în agenda telefonului, albumul fotografiilor de familie, utilizarea datelor la vânzarea proprietății).

sursa: Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova