21:55:22 24.04.2024
Stiri

Un arc peste timp în presa britanică. 1 ianuarie 1973: „Europa venim!”/ 1 februarie 2020: „Am făcut Brexit-ul!”

Știri 01.02.2020 16:54 Vizualizări1371 Autor: Ziarul National
Un arc peste timp în presa britanică. 1 ianuarie 1973: „Europa venim!”/ 1 februarie 2020: „Am făcut Brexit-ul!”


Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a devenit astăzi, 1 februarie 2020, primul stat membru din istorie care se retrage din Uniunea Europeană, în ceea ce este tratat drept „divorțul și momentului secolului”. După 47 de ani de apartenență la comunitatea europeană, începuți la 1 ianuarie 1973, și după trei ani și jumătate de la referendumul privind Brexit, Marea Britanie a ieșit din UE, începând perioada de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020, timp în care se vor aplica în continuare normele europene.

Retragerea Regatului Unit a fost marcată oscilant în presa britanică, care au consemnat în mod entuziast sau nemulțumit producerea Brexit-ului, proiectând în continuare o imagine divizată a țării care în urmă cu trei ani și jumătate a votat în proporție de 51,89% să părăsească Uniunea Europeană, diferența reală de voturi dintre cei care au optat pentru ieșire și cei care au preferat rămânerea în UE fiind de 1,3 milioane.

„Punct de plecare: Regatul Unit părăseşte UE”, a titrat The Times pentru a descrie situaţia din ţară, care va declanşa negocieri pentru stabilirea de noi relaţii cu blocul european, dar şi cu ţări terţe de prim rang precum SUA, notează Agerpres.

Tabloidul Daily Express a salutat „Nou Regat Unit glorios”.

„Emoţiile împărţite din ziua Brexit-ului arată că Regatul Unit nu este în largul său”, a scris, într- manieră moderată, The Guardian.

„Şi acum?”, s-a pe prima pagină cotidianul gratuit „i”.

„Am realizat Brexit-ul”, și-a exprimat la rândul său satisfacţia pe site-ul său de internet tabloidul Daily Mail, după ce ţara a părăsit oficial UE după 47 de ani de mariaj agitat şi trei amânări ale Brexit-ului.

Într-un arc peste timp, la 1 ianuarie 1973, prima zi cu Marea Britanie stat membru al Comunităților Europene, publicațiile The Guardian și Daily Mail consemnau în același stil evenimentul.

Am intrat, dar fără foc de artificii”, scria The Guardian, la 1 ianuarie 1973, în timp ce Daily Mail consemna entuziast și plin de satisfacție: „Europa venim!”.

La 31 ianuarie 2020, la miezul nopții (ora 23:00 în Marea Britanie), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană.

Începând de astăzi, 1 februarie, Marea Britanie este un stat terț. Totodată, începe o perioadă de tranziție de 11 luni până la 31 decembrie 2020, interval în care Londra și Bruxelles-ul trebuie să negocieze termenii viitoarei relații, notează caleaeuropeana.ro.

În mesajul său adresat națiunii britanice cu câteva minute înainte de producerea Brexit-ului, premierul Boris Johnson a calificat ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană drept o renaștere a ”puterii de gândire și acțiune independente” a Regatului Unit.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md