Președintele francez Emmanuel Macron a spus că Brexit este „o avertizare istorică” pentru Uniunea Europeană. Într-o adresare difuzată cu ore înaintea plecării britanicilor, liderul francez a spus că este o zi „tristă” și că Brexitul a fost posibil grație „minciunilor, exagerărilor, simplismului și cecurilor neonorate promise” în campania dinaintea referendumului britanic din 2016. „Nu trebuie să uităm niciodată unde pot ajunge democrațiile noastre din cauza minciunilor”, a mai spus Macron.
Mai devreme, tot vineri, cancelara germană Angela Merkel a spus că ieșirea Marii Britanii din UE vineri la miezul nopții este o mare pierdere pentru ceilalți 27 de membri, inclusiv pentru Germania. Vorbind într-un podcast video, Merkel a insistat totodată că blocul își va continua integrarea după Brexit, pentru a face din UE o regiune încă și mai „atrăgătoare și mai puternică”. Merkel a asigurat că Germania dorește să rămână „partenera și prietena Marii Britanii”, cu care împărtășește „valori comune”. Merkel a insistat, pe de altă parte, că la negocierile privind relațiile economice cu Londra UE va merge „cu bunăvoință, dar și reprezentându-și propriile interese.