„Reformele și legile” îi preocupă cel mai puțin pe cetățeni. Care sunt principalele probleme

Moldovenii nu sunt preocupați de reforme și modificările de legislație. Cel puțin asta denotă datele unui sondaj, realizat între 16-23 ianuarie, de către compania Intellect Group.

Foto: UNIMEDIA

Întrebați „Care sunt cele mai importante probleme ce trebuie rezolvate?”, 21,1% dintre participanții la sondaj au răspuns că minimul de existență și prețurile îi preocupă cel mai mult. Alte 19,3% consideră că „veniturile mici” sunt problema ce necesită a fi rezolvată în primul rând, iar 12,2% - șomajul.

Alte 11,3% cred că situația din medicină reprezintă principala problemă cu care se confruntă moldovenii, iar 10,2% își doresc majorări de pensii.

Doar 4 la sută dintre respondenți sunt preocupați de reforme și legi.

Asta în timp ce la Chișinău sunt schimbate Guverne în procesul de reformare a Justiției, iar organismele internaționale condiționează oferirea de sprijin financiar anume de realizarea acestor reforme.

Sondaj / Sursa:captură

„Aceste cifre denotă faptul că societatea sau încă nu a înțeles ce înseamnă aceste reforme sau acest mesaj, despre reforma Justiției, nu a ajuns, în general, la societate”, au explicat autorii studiului.

Sondajul a cuprins 1134 persoane și oferă o marjă de eroare de +/-3%.


Pub