Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Filat, după ce a…

VIDEO Filat, după ce a aflat că rămâne în libertate: „Voi fi alături de colegii din PLDM”

Ex-premierul Vlad Filat afirmă că deși a „sperat”, și-a pregătit ghiozdanul. El susține că decizia Curții de Apel Chișinău, care a respins recursurile depuse de administrația Penitenciarului nr. 13 și ANP, este legală.

Întrebat ce va face în continuare și dacă va reveni la activitatea politică, acesta a menționat că va fi „alături de colegii din PLDM”.

„Voi decide modalitatea în care voi activa. Pot spune cu certitudine și toată responsabilitatea: voi fi plenar împreună cu colegii mei din PLDM, partid care, la fel ca mine, a fost lovit și nedreptățit, a suferit enorm”, a declarat el.

Potrivit lui Filat, instanța de judecată „a trecut un test” astăzi și „a luat o decizie legală”, deoarece „pe parcursul unei perioade lungi, toate demersurile aveau doar un răspuns: „inacceptabile”; pe mine asta mă încurajează”.

De asemenea, el consideră că recursurile depuse de ANP și Penitenciarul nr. 13 au fost depuse ca „reacție la anumite expuneri publice, bazate pe emoție și interes politic”.

„Pe mine m-a mirat enorm de ce acești oameni nu s-au expus atunci când am fost reținut ilegal, judecat cu ușile închise, condamnat și deținut așa cum am fost. Dar acum a fost o competiție – „cine îl bagă înapoi pe Filat în pușcărie”. Urmează să avem comunicarea CtEDO, ceea ce ar presupune, într-o anumită situație, rejudecarea dosarului meu, și atunci întreaga societate va vedea ce fel de dosar mi-a fost instrumentat, cum a putut fi condamnat un om fără nicio probă, doar în baza declarațiilor unor persoane interesate, și aș recomanda celor care comentează decizia de astăzi să răspundă la o întrebare: cine și cum îmi vor reda 50 de luni din viață?”, a adăugat fostul lider liberal-democrat.

La 3 decembrie, judecătorul Victor Rațoi de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău a admis demersul administrației Penitenciarului nr. 13 și l-a liberat condiționat, înainte de termen, pe ex-premierul Vlad Filat, cu termen de pedeapsă neexecutat de 2 ani, 11 luni și 3 zile.

La 5 decembrie, noua conducere a Penitenciarului nr. 13 a contestat decizia.

Vlad Filat a fost condamnat de instanțele de judecată din R. Moldova la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. Acesta a ajuns după gratii în urma unui denunț depus de către Ilan Șor.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău se află al doilea dosar penal pe numele lui Vlad Filat. Ex-premierul este acuzat în acest caz de spălare de bani în proporții deosebit de mari. El pledează nevinovat.