Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Economic

29 Ian. 2020 / 18:24

Agricultorii moldoveni vor putea exporta în Europa cantităţi mai mari de struguri, prune şi cireşe

De la textile, produse din carne şi de panificaţie, dulciuri şi băuturi alcoolice, până la mobilă şi covoare. Toate pot fi gasite la Expoziţia Naţională „Fabricat în Moldova”, la care participă peste 460 de producători. Organizatorii speră ca expoziţia să fie un imbold pentru companiile autohtone de a-şi promova îndeosebi produsele eco. Iar şeful delegaţiei UE la Chişinău, prezent la deschiderea oficială, a anunţat că începând din acest an, agricultorii moldoveni vor putea exporta pe piaţa europeană cantităţi mai mari de struguri, prune şi cireşe, fără achitarea taxelor vamale, relatează Mesager.

În premieră la expozitie participă 40 de companii cu produse bio, care recent au fost certificate internaţional. Unii producători spun ca aşteaptă în special antreprenori din Europa, pentru a semna noi contracte.

„Producem genţi pentru femei, pentru bărbaţi, portmonee. Suntem gata să extindem şi sortimentul în funcţie de care va fi cererea pe piaţa europeană”, a spus Vitalie Celcu, reprezentantul unei companii de marochinărie.

„Avem o posibilitate rară să ne întâlnim cu mulţi agenţi economici, parteneri de afaceri. Am început să ne ocupăm de producerea diferitor băuturi, lichioruri, balzamuri pe care nu le produc alţi vinificatori. Serios ne preocupăm de exportul mierii de albini şi produsele lor din apicultură, ne-am aliniat la cerinţele de peste hotare”, menţionează Vasile Carauş, preşedinte Uniunea Cooperaţiei de consum.

Prezent la eveniment, şeful delegatiei UE susţine că exporturile moldoveneşti spre piaţa europeană vor creşte pe viitor.  

„Începând cu anul curent agricultorii din RM vor putea exporta în UE cantităţi mai mari de struguri, prune şi cireşe fără achitarea taxelor vamale, acesta demonstrează angajamentul şi deschiderea UE faţă de cetăţeni şi întreprinderile moldoveneşti”, precizează Peter Michalko.

În plus, autorităţile promit noi politici stimulatorii pentru producători.

„Diminiuarea impozitelor a contribuit la o creştere cu cinci miliarde de lei în plus la bugetul public naţional, deci nu este necesar de majorat impozite, nu este necesar de venit cu politici de restricţionare a activităţilor, trebuie exact invers de făcut”, a declarat premierul Ion Chicu.

În cadrul expoziţiei, timp de cinci zile, se va desfăşura şi un vast program de afaceri care va include forumuri, seminare şi prezentări.

Comentarii