Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Brexit: Ce se va schimba…

Brexit: Ce se va schimba de la 1 februarie

Brexitul se va produce vineri, ceea ce înseamnă la 1.317 de zile după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană. Schimburile cotidiene între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor continua la fel ca înainte, până la finalul lui 2020. În timpul acestei perioade de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie, notează Agerpres.

Câteva modificări care vor interveni însă până atunci sunt:

  • Vineri la miezul nopţii (23:00 GMT), Uniunea Europeană va pierde, pentru prima dată, un stat membru, care este unul dintre cele mai mari şi cele mai bogate ţări din blocul comunitar.
  • Odată cu plecare a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce până la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%.
  • Dacă Regatul Unit ar decide cândva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.
  • La Bruxelles, retragerea Union Jack (drapelul Regatului Unit, n.red.) în faţa Parlamentului European va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană şi devine o „ţară terţă”.
  • Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămâne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre.
  • Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, premierul Boris Johnson refuzând să propună unul în noua Comisie Europeană.
  • Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.
  • Conform Biroului britanic de statistică, 2,9 milioane de cetăţeni din UE27 trăiesc în prezent în Regatul Unit, ceea ce înseamnă 4,6% din populaţie.
  • În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămâne în funcţii.

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri, 24 ianuarie, acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit.