Zece poezii ale poetului român Octavian Goga, pe care le ținem minte și astăzi

cultura
Foto: thewritersrock.com

Octavian Goga este considerat poet al neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Deopotrivă poet, dramaturg şi publicist, Octavian Goga a fost una dintre personalităţile cele mai importante ale României din prima jumătate a secolului trecut. În acest context, echipa #diez a făcut un top al celor mai memorabile poezii ale marelui scriitor, pe care citindu-le, îți vor trezi emoții și astăzi.

# Agonie

În mine se petrece-o agonie,
Ca într-o tristă casă solitară,
În sufletu-mi bătut de vijelie
Eu văd un om ce-a început să moară…
Un cântăreţ cu rostul de la ţară
Se duce-acum şi n-o să mai învie
Cu chipul lui senin de-odinioară…
Demult… Demult… Din cea dintâi clipită,
De când te-au smuls de la bătrâna vatră,
Din casa cu şindrile-acoperită,
De-atunci începe moartea-ţi nesfârşită,
De-atunci te fură fiecare piatră…
Te-au biruit în stingerea domoală
Străine legi din guri necunoscute;
S-a poticnit curata ta sfială,
La orice pas, de pravili neştiute;
Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocară
Te-ai dus, sărmane suflet de la ţară.
Din orice colţ mi te prindea o sârmă
Şi te-alunga un şuier de maşină…
Avutul tău s-a risipit pe cale,
Te-au părăsit şi zmei şi cosânzene,
Ţi s-a uscat şi lacrima din gene,
Au amuţit şi sfaturile tale…
Aşa, pe rând, ţi-a tot trimis viaţa
Un nou tâlhar, în orice clipă nouă,
Şi fără milă-n toată dimineaţa
Te-a despoiat cu mâinile-amândouă!…
Acuma simt: drumeţul dă să moară…
Un oaspe nou îi stă la căpătâie.
Încetişor în casă se strecoară,
Cu albe mâini, cu inima bolnavă,
Cu ochii arşi de friguri şi otravă…
Stăpân de-acuma el o să rămâie.
Privindu-şi lung ograda în ruine,
El trist îşi spune gândul ce-l apasă:
— Tu mori acum… dar umbra ta revine
Şi pururi simt, că singur nu mă lasă,
În nopţi târzii s-a furişa la mine
Şi-o să mă ştiu străin la tine-n casă…

# Amurg

Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri,
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.

Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis
— S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis…

Unde eşti tu, să ne plouă
Plânsul funzelor ce mor
Şi cu braţele-amândouă
Să oprim căderea lor?…

Mâna ta să le culeagă
Şi să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veştedele foi…

# Apus

Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n împietrita pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.

Muiat în blânda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roşii curcubeie
Se frâng pe-o albă cruce sepulcrală.

Apune-apoi… Lin, una câte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pân’ ce, târziu, din lac răsare luna.

Lumina-i rece scaldă palmierii,
Când noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cântec al tăcerii…

# Atunci

Un gând răzleț îmi spune mie
Că-n umbră mai aștept un val,
O mare volbură târzie
Cu chiote de vijelie
Să-și ducă clocotu-n Ardeal.

Atunci, în ziua dezlegării,
Pământul nostru abătut
Îl veți găsi în largul zării
Și-n toate unghiurile țării
Atât de gol și-atât de mut.

Dar morții s-or porni să vie
Și-n vesel, zâmbitor convoi
Vă vor iubi cu frenezie
C-ați împlinit o datorie,
Nu pentru ei, ci pentru voi.

# Cărbunii

Cărbunii când ţi-or arde-n vatră
În seri de ani târzii şi goi,
Tu stând la lespedea de piatră
Să te gândeşti c-am ars şi noi…

Iar când din ochii de jăratic
Vor tresări scântei-scântei,
Să ştii că visul meu sălbatic
S-a mai aprins o dată-n ei.

# Cade-o lacrimă

După plopi cu frunza rară
Îşi desface luna sânul,
Vede-arama numărându-şi
Barbă-Putredă, jupânul.
În ajun de miez de noapte
Tremura de chiot hanul,
Din ungherul unei laviţi
Cântă Iepure, ţiganul.
O păreche râde-n umbra
Nucului de la portiţă:
Stă de gât cu-o văduvioară
Pristăvelul Niculiţă.
Şi se bucură tot satul,
Vin feciori din cătănie,
Sprinten ţârlăie tilinca,
Şi-i atâta veselie…
Doar la geam stă singurică
Fata jidovului, Ida,
Cu ochi verzi ca leuşteanul,
Cu păr roş ca, cărămida.
Cade-o lacrimă din ochi-i
Leneş prelingând fereastra…
Suflet obidit şi singur,
Ce mai caţi pe lume asta?…

# Strigoii

Case putrede, bătrâne
De ruşine şi păcate,
Case negre, dărâmate,
După voi ce mai rămâne?
Sunt strigoii din vechime
Prinşi în var şi-n cărămidă,
Să-i alunge, să-i ucidă
Nu e-n stare încă nime…
Cu răsuflete de ură,
În scrâşnirea lor flămândă,
Ei se-nşiruie la pândă
Pe la orice cotitură.
Orişicât de înainte
Noi împingem carul vieţii,
Ei stropesc în ochi drumeţii
Cu ţărână din morminte.
Staţi cu mâinile-amândouă,
Meşteri mari în apărare,
Căci strigoi, cu mic, cu mare,
Vor să strice casa nouă…

# Stejarul

Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher, stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-aşază
Când umbrele-nserării prind să cadă.
Jur-împrejur e gol, e frig, e groază…
Ş-a lupilor flămândă serenadă,
Din când în când, în noaptea-i dă dovadă
Că-n depărtare ura mai veghiază.
El, mut şi blând, stă fără să se-ncline,
Acolo unde-n vifor şi urgie
Blestemul rădăcinilor îl ţine…
Cu împăcare înfruntând povara,
Înfăşurat în vechea lui mândrie,
E neclintit: visează primăvara…

# Scrisoarea

Vezi, cum trece vremea,
Şi tu, tot departe,
M-am gândit acuma
Să-ţi trimit o carte.

A-nflorit muşcata
Din grădina noastră
Şi-i atât de roşu
Macul din fereastră…

Straturile-n luncă
Toate-s semănate –
Şi-ţi spune nănaşa
Multă sănătate.

Şi mai este-o veste.
– Ştii tu, nene, oare?
Peste-o săptămână
Mărităm pe Floare.

Tata-i dus la târguri
Mama stă şi coasă
Şi tot plânge, biata,
Că nu eşti acasă.

Eu, pe gânduri dusă,
Trec seara-n ogradă,
Plâng acolo-n taină,
Plâng să nu mă vadă…

Bată-le pustia
Cele ţări străine…
Ne gătim de nuntă
Şi gândim la tine…

# Sara

Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la irugă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă.

Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.

Reamintim că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova vrea redenumirea străzii Octavian Goga în Alexandr Suvorov. Despre aceasta a declarat fracțiunea Partidului Liberal prin intermediul unui comunicat de presă. Mai multe detalii găsiți AICI.

Reporter stagiar: Petru Beșleaga

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente