Întreprinderea Metalferos va fi scoasă la privatizare: „Acolo sunt operatori privați, lasă ei să concureze și să vândă unde ei doresc”

Întreprinderea Metalferos va fi scoasă la privatizare. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon în cadrul briefingului de presă din această dimineață.

Foto: unimedia

„Consider că statul nu trebuie să se implice pe această piață. Anterior, prin deținerea Metalferos statul deținea monopolul. De aceea, eu i-am propus domnului prim-ministru să examineze posibilitatea ca statul să nu se mai implice. Las să scoată la privatizare Metalferos, să nu fie învinuit cineva. Ce treabă are statul să se implice în piață? Acolo sunt operatori privați, lasă ei să concureze și să vândă unde ei doresc”, a declarat Dodon.

Premierul Ion Chicu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, spune că astfel, va fi cu un monopol în țară mai puțin. „Cu o durere de cap mai puțină. Următorul monopol spre lichidare - cel de pe piața aeroportuară”, a conchis acesta.


Pub