Moldova, printre țările cu cel mai ieftin internet fix pe bandă largă din lume

Moldova ocupă locul 12 în lume la capitolul cel mai ieftin acces la internet fix pe bandă largă, potrivit Cable.co.uk. Țările vecine stau și mai bine la acest capitol, Ucraina fiind pe locul 2, iar România - pe locul 4, potrivit clasamentului.

Foto: noi.md

Față de anul 2018, în 2019 Moldova a scăzut cu 6 poziții, de la locul 6 la locul 12, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță, pe blogul său.

Prețul în 2019 la internet pe bandă largă în Moldova a constituit 11,57 USD/lună similar cu cel de anul trecut, dar în multe țări, internetul s-a ieftinit considerabil în 2019 față de 2018.

Spre exemplu, România a avansat de pe locul 10, în anul 2018, cu un preț de 14,42 USD/lună, pe locul 4, în 2019, cu un preț de 8,15 USD/lună.

După prețul per Mb, România ocupă locul 1 în lume cu cel mai ieftin cost al datelor, doar 0,02 USD/Mb, iar Moldova se situează pe locul 26, cu un cost al datelor de 0,25 USD/Mb.

Cel mai ieftin, internet pe bandă largă este în Siria, unde utilizatorii plătesc 6,6USD/lună, iar cele mai mari prețuri sunt în Eritrea și Yemen, unde internetul ajunge la 2,5mii USD/lună. Prețurile la internetul pe bandă largă în celelate țări ale lumii le puteți vedea aici: https://www.cable.co.uk/broadband/pricing/worldwide-comparison/

Top 20 de țări cu cel mai ieftin internet / Sursa:veaceslavionita.wordpress.com


Pub