VERSIUNE // Igor Dodon își dorește ca Maia Sandu să acceadă în turul II la prezidențiale: „Maia Sandu, sunteți în situația lui Andrei Năstase. Dodon va încerca să o RIDICE și mai mult în sondaje”
Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, este convins că lidera PAS, Maia Sandu, va pierde alegerile prezidențiale în fața lui Igor Dodon, în cazul în care va candida. În opinia lui Ghimpu, la prezidențiale trebuie de susținut un candidat comun, o persoană notorie cu vârsta de 65-70 de ani, care să nu aibă ambiții politice.
„Doamna Maia Sandu, nu încercați să-i dați din nou puterea lui Dodon. Sunteți în situația lui Andrei Năstase. Cum a pierdut el în fața lui Ceban, așa o să pierdeți și dvs. în fața lui Dodon. Multă lume, inclusiv eu, nu vă iartă că ați făcut alianță cu socialiștii și ați cedat puterea partidului prorus, succesor al celor care ne-au umilit 200 de ani. Dacă sunteți un om care vreți să scăpăm de Dodon, atunci nu faceți acest lucru (nu candidați n.r.). Dacă o s-o faceți, atunci o să vă îngropați pentru totdeauna și eu o să vă pun în lista celor care lucrează împotriva neamului nostru”, a spus ieri-seară Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Acesta consideră că o parte din electorat va refuza să o voteze pe Maia Sandu, deoarece nu ar avea încredere în ea. Ghimpu amintește că reprezentanții „ACUM” au semnat un angajament de a nu face alianță cu socialiștii, cu PD, Partidul „ȘOR” sau „Partidul Nostru”, iar peste câteva luni și-au încălcat promisiunea.
„Eu nu pot să cred că ea nu va băga din nou cuțitul… Iarăși va veni vreun vulturaș…au o comandă de undeva… Mult electorat este supărat pe Maia Sandu”, a adăugat acesta.
Fostul președinte interimar a mai adăugat că Dodon este cel mai interesat ca Maia Sandu să iasă în turul II la prezidențiale.
„Dodon va face un sondaj, în care o s-o mai ridice pe Maia Sandu. El știe, așa cum știa Ceban că-l va bate pe Năstase. Ceban l-a jucat și l-a ridicat pe Năstase în sondaje, l-a vrut în turul II. Era clar că Năstase pierde de la Ceban. Ați văzut cât de calm era Ceban? Asta pentru că sondajele erau dirijate. L-ați mai văzut pe Ceban atât de cuminte? El știa rezultatele, așa cum știam și eu. Oamenii se gândesc deja de ce să dea votul celor care i-au dat puterea lui Dodon”, a adăugat liberalul.
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor