Trimite e-mail | Printeaza
Social
23.01.2020

Secretarul de Stat Tatiana Molcean participă la Summit-ul Forumului Global pentru Migrație și Dezvoltare

Secretarul de Stat Tatiana Molcean participă la Summit-ul Forumului Global pentru Migrație și Dezvoltare

Secretarul de Stat Tatiana Molcean participă, în perioada 20-24 ianuarie, la cel de-al 12-a Summit al Forumului Global pentru Migrație și Dezvoltare (GFMD), care are loc în Quito, Ecuador.

La eveniment participă miniștri, viceminiștri, oficiali din sistemul ONU, inclusiv reprezentanți ai societății civile și sectorului privat care vor discuta și prezenta viziunile și experiențele în gestionarea fluxurilor migraționale mixte, prevenirea retoricii negative despre migrație și comunicarea eficientă cu migranții, inclusiv gestionarea mobilității resurselor umane, ca parte a strategiilor de dezvoltare rurală și urbană.

În discursul său, Tatiana Molcean a prezentat experiența națională în gestionarea impactului negativ al migrației și valorificarea oportunităților pentru dezvoltare oferite de acest fenomen. Totodată, oficialul moldovean a vorbit despre importanța consolidării relațiilor cu diaspora moldovenească aflată peste hotarele Republicii Moldova în contextul eforturilor de dezvoltare durabilă la nivel local.   

Potrivit MAEIE, GFMD reprezintă un cadru informal de cooperare în domeniul migrației și dezvoltării, lansat în 2007, care reunește reprezentanți guvernamentali, societatea civilă, sectorul privat, organizații din sistemul ONU și ale părți interesate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus