(video) Organizația Mondială a Sănătății va transmite autorităților din Moldova un set de recomandări privind combaterea coronavirusului

Organizația Mondială a Sănătății va transmite astăzi autorităților din Moldova un set de recomandări privind combaterea coronavirusului, a declarat ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu.

Foto: UNIMEDIA

„ANSP întreprind măsuri de supraveghere de comun cu Vama, Poliția de Frontieră, pentru a preveni răspândirea acestui virus pe teritoriul Republicii Moldova. În plus, sunt măsurie de prevenire, care sunt aduse la cunoștința populației”, a declarata ministra.

Coronavirusurile (CoV) sunt o familie numeroasă de viruși care provoacă boli, de la răceala comună la boli mai severe, cum ar fi Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) și Sindromul Respirator Acut Sever (SARS-CoV). Noul coronavirus (2019-nCoV) este o tulpină nouă care nu a fost identificată anterior la om.

Coronavirusurile sunt infecții zoonotice, ceea ce înseamnă că pot fi transmise între animale și oameni.

La 31 decembrie 2019, un cluster de pneumonii de etiologie necunoscută a fost raportat în Wuhan City, provincia Hubei din China. La 9 ianuarie, autoritățile chineze au raportat în mass-media că cauza acestei pneumonii virale a fost identificată inițial ca un nou tip de coronavirus, care este diferit de orice alte coronavirusuri umane descoperite până acum.

Situația la nivel internaţional:

  • Pînă la 22 ianuarie 2020, 448 cazuri confirmate de laborator cu infecția 2019-nCoV au fost raportate la nivel global, majoritatea în China (441 cazuri), inclusiv cazuri de import în Thailanda (4 cazuri), Japonia (1 caz), Republica Coreea de Sud (1 caz) și Statele Unite ale Americii (1 caz);
  • Cazurile de boală raportate în China provin din provincia Hubei, Guangdong, Beijing, Shanghai, Chongqing, Zhejiang, Jiangxi, Tianjin, Sichuan, Hunan, Shandong, Yunnan, de asemenea, în Taiwan și Macau.
  • Din cele 441 cazuri de boală confirmate în China, 102 cazuri sunt cu evoluție gravă;
  • 16 cazuri de boală au fost înregistrate la lucrătorii medicali;
  • 9 decese au fost raportate din orașul Wuhan.

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății cu referire la călătoriile internaționale:

La momentul actual potențialul de transmitere și modurile de transmitere a bolii rămân neclare. Prin urmare, este necesar de a reduce riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii acute în timpul deplasării în sau din zonele afectate prin:

  • evitarea contactului strâns cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute;
  • spălarea frecventă a mâinilor, în special după contactul direct cu oamenii bolnavi sau cu mediul în care se află aceștea;
  • evitarea contactului strâns cu fermele de animale sau cu animalele sălbatice;
  • călătorii cu simptome de infecție respiratorie acută ar trebui să respecte eticheta tusei (mențineți distanța, acoperiți gura în timpul tusei și strănutului, spălați-vă pe mâini).

În cazul simptomelor care sugerează prezența unei boli respiratorii înainte, în timpul călătoriei sau după, călătorii sunt încurajați să solicite asistență medicală și să informeze despre istoricul călătoriei lucrătorii medicali.


Pub