(video) Doi bărbați, o femeie și un minor, reținuți. Au creat o rețea prin care vindeau droguri pe internet

Patru chișinăuieni au fost reținuți, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fiind suspectați de producere, contrabandă și circulație ilegală a drogurilor sintetice, estimate la peste 150 de mii de lei, în cadrul unui grup criminal.

Foto: captura foto

Oamenii legii au documentat activitatea grupului criminal pe parcursul a patru luni, perioadă în care au stabilit că membrii acestuia aveau reguli bine stabilite de comunicare, subordonare și disciplină. Aceștia s-au dovedit a fi doi bărbați cu vârstele cuprinse între 22 și 29 de ani, o femeie cu vârsta de 23 ani și un minor de 17 ani.

Probele demonstrează că aceștia au creat o rețea de comercializare pe internet a drogurilor de tip sintetic, prin intermediul aplicației Telegram. Rolul de administrator l-au atribuit unui membru al grupării cu cunoștințe în domeniul tehnologiilor informaționale. Drogurile erau ascunse în locuri alese după reguli stricte (în apropierea școlilor, grădinițelor), iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise centralizat operatorului, care administra totul de la distanță.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul persoanelor documentate, sub conducerea PCCOCS, au fost depistate și ridicate peste 100 grame de droguri de tip PVP, 51 grame de amfetamină, mai multe doze de marijuană, peste 500 de pachețele destinate ambalării drogurilor, un cântar electronic la scara mică, mai multe carduri bancare, telefoane mobile, calculatoare și alte dispozitive electronice de comunicare prin intermediul cărora erau administrate și gestionate platformele de comunicare și conturile electronice de plată.

Astfel, un gram de PVP era comercializat cu 600 – 800 lei, un gram de amfetamină – 1000 lei, iar un gram de marijuana – cu 300 lei.

Între timp, doi dintre aceștia au primit mandate de arestare, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, ei riscă de la 7 la 15 ani închisoare.

În destructurarea grupului criminal au fost implicați și ofițeri ai Direcției Antidrog a INI, Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, precum și angajați ai BPDS „Fulger”.


Pub