Spioni ruși, deghizați în instalatori, la Forumul Economic de la Davos

by D M
Distribuiti mai departe...

Autoritățile din Elveția au dejucat o operațiune de spionaj rusească care implica folosirea unor agenți care s-au dat drept instalatori și care aveau misiunea de a instala microfoane, pentru a obține informații de la liderii și oamenii de afaceri prezenți la Forumul Economic de la Davos, informează The Moscow Times, care citează ziarul elvețian Tagez Anzeiger.

Cei doi bărbați au fost opriți la un control de rutină în august 2019, după ce autoritățile au aflat că amândoi au stat în țară pentru aceeași perioadă de trei săptămâni, a relatat ziarul Tagez Anzeiger, citând purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Graubünden, din Eleveția. Conform surselor din poliție, citate de cotidianul elvețian cei doi ar fi putut să lucreze la instalarea unui sistem de supraveghere audio prin care să obțină informații în timpul forumului de la Davos.

Deși cei doi cetățeni ruși s-au prezentat drept instalatori, aceștia dețineau pașapoarte diplomatice, însă niciunul nu fusese acreditat ca diplomat în Elveția.

Cei doi ruși au solicitat imunitatea diplomatică, iar reprezentanții statului rus au amenințat cu consecințe diplomatice dacă bărbații vor fi reținuți. În cele din urmă, poliția i-a eliberat și le-a permis să plece din țară.

„Nu au existat indicii despre fapte penale în timpul controlului”, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al Poliției din Graubünden.  

Ambasada Rusiei, prin secretarul de presă din Berna, a negat eventuala operațiune de spionaj, sugerând că „instalatorii” au fost la Davos pentru a ajuta la pregătirea unui eveniment găzduit de Fundația Roscongress din Rusia.

„Există persoane din afara Ministerului rus de Externe cărora li se oferă pașapoarte diplomatice”, a precizat ambasada. 

Investitorul american Bill Browder, care a condus o campanie de expunere a corupției care îi viza pe oficiali ruși, pe care i-a acuzat de moartea avocatului său, Sergei Magnitsky, decedat într-o închisoare din Moscova în 2009, după ce s-a plâns de maltratare, a declarat că presupusa operațiune de spionaj l-ar fi vizat pe el.

Desfășurat anual în stațiunea de schi elvețiană din Davos, Forumul Economic Mondial reunește lideri din întreaga lume precum președintele SUA, Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel sau alți șefi de stat, dar și mii de oameni de afaceri, sau reprezentnți ai ONG-urilor și ai mediul academic.

La Davos nu participă Vladimir Putin, Rusia fiind reprezentată la Formul Economic Mondial de ministrul pentru dezvoltare economică Maxim Oreshkin.

sursa: Digi24


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...