Alexandr Stoianoglo, despre ilegalitățile depistate la cele două procuraturi specializate: „Au fost pornite proceduri disciplinare și vor urma și penale”

Julieta Savițchi
20/01/2020

Procurorul general Alexandr Stoianoglo a prezentat luni un raport privind ilegalitățile depistate în urma controalelor efectuate la Procuratura Anticorupție (PA) și la Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) și a prezentat scuze cetățenilor care au avut de suferit din cauza lor.

Deși nu a prezentat date statistice, Stoianoglo a făcut o trecere în revistă a celor mai grave abateri care ar fi prejudiciat statul și încălcat drepturile fundamentale ale cetățenilor. Printre încălcările  admise de procurori se numără reținerile abuzive, solicitarea nejustificată a mandatelor de arestare, tergiversarea investigațiilor și a măsurilor procesuale, favorizarea anumitor categorii de învinuiți, neînregistrarea corespunzătoare a dosarelor.

Referindu-se la activitatea PA, Stoianoglo a adus mai multe exemple de pretinse încălcări, depistate în urma controlului. Procurorul a invocat că pentru investigațiile în dosarul furtului miliardului au fost desemnați doar șase procurori, iar pe un dosar „neînsemnat de spălare de bani” au fost desemnați 45 de procurori și ofițeri de urmărire penală.

Potrivit procurorului general, activitatea din ultimii patru ani a PA a fost ineficientă și s-a bazat în mare parte pe cazuri minore, în scopul creării unor indicatori statistici favorabili. În același timp, PA ar fi folosit pe larg mass-media pentru crearea imaginii. „Din numărul total de sentințe pronunțate în instanțele de fond, 33% reprezintă cazuri de corupție minoră, de mită de maximum 5.000 de lei. Dosarele de rezonanță se prăfuiesc în safeuri, neavând finalitate cu anii”, a declarat Stoianoglo.

Și activitatea PCCOCS a fost declarată ineficientă. Potrivit procurorului general, doar 10 la sută din dosarele examinate de instituția respectivă se referă la crima organizată. Mai mult, PCCOCS a ajuns să investigheze infracțiuni ușoare, cum ar fi conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Totodată, procurorii au solicitat pedepse blânde, cum ar fi amenda sau condamnarea cu suspendare, în cazul unor învinuiți care ar fi prejudiciat statul cu zeci de milioane de lei, în timp ce pentru alții, care ar fi comis infracțiuni ușoare, s-au solicitat termene reale de închisoare.

Alexandr Stoianoglo a adus acuzații atât în adresa procurorilor din PA, cât și a celor din PCCOCS, din cauza cărora statul ar fi pierdut sute de milioane de lei.

Procurorul general a mai declarat că scopul instituției pe care o conduce este de a restabili încrederea cetățenilor, după ce, pe parcursul mai multor ani, „prin activităţile acestor două procuraturi specializate, care au vizat încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale ale omului, Republica Moldova a fost tratată de o bună parte a societăţii ca un stat poliţienesc, în care oamenii au trăit cu simţul fricii faţă de organele de drept, apreciate ca inchizitorii”.

Julieta Savițchi
20/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii