Siria: Cetățenii sirieni riscă cel puțin șapte ani de muncă forțată și amendă, dacă vor utiliza monede străine

Autorităţile siriene au înăsprit sâmbătă sancţiunile împotriva utilizării de monede străine în tranzacţiile curente şi comerciale, o acţiune care vizează protejarea monedei naţionale care a suferit o depreciere puternică în ultimele săptămâni, relatează AFP.

Foto: https://www.middleeasteye.net/

Potrivit unui decret al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, persoanele care „folosesc monede străine sau metale preţioase” în tranzacţiile lor riscă o pedeapsă cu „munca forţată de cel puţin şapte ani”, în afară de amendă.

Sancţiunea anterioară era o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între şase luni şi trei ani, conform unui decret din 2013, transmite Agrpres.

Lira siriană a înregistrat ce mai slabă cotaţie din istorie pe piaţa neagră, peste 1.200 de lire sterline la un dolar, aproape de trei ori mai mult decât cursul oficial publicat pe site-ul Băncii Centrale (434 de lire siriene pentru un dolar).

Înainte de începerea războiului din Siria, în 2011, dolarul se tranzacţiona la 48 de lire siriene la cursul oficial.

Din cauza sancţiunilor occidentale impuse Siriei, sectorul comercial şi, în special, importatorii au devenit tot mai dependenţi de statul vecin Liban şi de sistemul său bancar pentru a-şi continua activităţile.

Deprecierea şi situaţia economică precară au cauzat, de asemenea, o creştere a preţurilor, inclusiv la produsele alimentare de bază, ceea ce a determinat autorităţile să anunţe în urmă cu câteva zile introducerea, începând cu februarie, a unei sistem de raţionalizare pentru anumite produse de primă necesitate (zahăr, orez, lapte).

Siria este devastată din 2011 de un conflict care s-a soldat cu peste 380.000 de morţi.


Pub