Lu Ri Son-gwon, noul ministru de externe al Coreei de Nord, potrivit Seulului

Regimul nord-coreean a numit în funcţia de ministru de externe o înaltă oficialitate care se ocupa până în prezent de relaţiile intercoreene, au declarat duminică surse de la Seul pentru agenţia sud-coreeană Yonhap, transmite EFE, citează Agerpres.

Foto: www.koreaherald.com

Lu Ri Son-gwon, care a condus organismul Phenianului însărcinat cu relaţiile cu Sudul în timpul celei mai recente faze de apropiere, i-a fost încredinţat portofoliul externelor, potrivit surselor citate.

Regimul condus de Kim Jong-un ar fi notificat cu privire la această numire legaţiile diplomatice de la Phenian şi se aşteaptă ca decizia să fie anunţată oficial săptămâna viitoare.

Ri Son-gwon, un fost înalt oficial militar, a prezidat până acum Comitetul pentru Reunificarea Paşnică a ţării, un organism similar Ministerului Unificării sud-coreean. În această calitate, Ri a condus delegaţiile nord-coreene la reuniunile la nivel înalt de la Seul, desfăşurate în vara anului 2018, care s-au materializat prin summitul organizat în acelaşi an, în septembrie, între liderul nord-coreean şi preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in.


Pub