Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cererea de anulare a contractului…

Cererea de anulare a contractului de concesionare a Aeroportului, neconformă. Reacția fostului și actualului ministru al Justiției

După patru luni în care cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Proprietății Publice (APP) cu privire la anularea contractului de cesionare a Aeroportului Chișinău s-a plimbat de o instanță la alta, judecătorul Gandrabur Marcel, de la Judecătoria Chișinău, a decis să mai amâne procesul de examinare a cerererii, pe motiv că au fost depistate neajunsuri în cererea de chemare în judecată.

Astfel, pentru că acțiunea „nu corespunde exigențelor legale”, instanța a acordat APP-ului un termn de 20 de zile pentru a înlătura neajunsurile respective. În caz contrar, acțiunea ar urma să fie declarată inadmisibilă.

După emiterea încheierii respective, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a scris pe pagina sa de Facebook că amânarea examinării cererii are loc „datorită unor gafe procesuale la întocmirea și depunerea acțiunii”, făcând aluzie la fosta guvernare.

„Pe 10 Septembrie 2019 APP a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Avia-Invest” privind nulitatea contractului de concesionare a aeroportului Chișinău. Acțiunea a fost pregătită de către MJ condus de dna Olesea Stamate. Nu contest competența dnei Stamate, dar… Dacă nu contest competența, atunci apar suspiciuni de rea intenție. Sau cum? În final. Datorită acestor gafe am pierdut 4 luni. 4 luni în cazul unui obiectiv, care membrii fostului executiv îl declarau strategic important, şi acum încearcă să ne acuze că nu întreprindem măsuri hotărâte. Noi acționăm hotărât şi competent. Întrebarea e – ce au făcut ei?”, a scris ministrul.

Contactată pentru o reacție de către ZdG, fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate a declarat că decizia instanței cu privire la acordarea termenului de remediere este ceva firesc.

„Ceea ce a declarat domnul Nagacevschi este absolut incompetent din partea dumnealui, zicând că din cauza acestor neajunsuri ar fi fost tărăgănat procesul timp de patru luni. Această cauză a fost transmisă de la o instanță la alta. De ce s-a tărăgănat, eu nu pot să vă spun. Faptul că această încheiere a fost emisă și s-a dat termen de remediere este un lucru firesc. Dacă cererea nu ar fi corespuns cerințelor legale cele mai importante, ea ar fi fost scoasă de pe rol”, susține fosta ministră a Justiției.

Olesea Stamate a mai precizat că în asemenea cauze, Guvernul angajează companii de avocatură pentru că această cauză este foarte complexă și Ministerul Justiției nu are capacitatea de a reprezenta Guvernul pe asemea cauze complexe.

„Noi am examinat posibilitatea să contractăm o companie care să ne reprezinte, pentru că e un subiect de investiții. Fiind constrânși însă de timp, am decis atunci să depunem cerererea și abia ulterior să contractăm o casă de avocatură”, a mai precizat Olesea Stamate.

Zborul de la o instanță la alta

În septembrie 2019, cauza civilă cu privire la anularea contractului de cesionarea a Aeroportului Chișinău a ajuns pe masa judecătoarei Maria Alexei de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, care a declinat însă competența de examinare a cauzei. Ulterior, cererea APP a fost repartizată unui alt judecător, de această dată de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, care a dispus suspendarea procesului și a transmis cauza spre soluționarea conflicului Curții de Apel Chișinău. La 24 octombrie, judecătorii Nelea Budăi, Iurie Cotruță și Ion Muruianu au emis însă o încheiere prin care precizează că, în speță, lipsește conflictul de competență și cauza urmează a fi returnată spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Ulterior, la 13 decembrie 2019, judecătoarea Alexei Maria de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a emis o nouă încheiere prin care își declină competența în favoarea unui judecător „specializat în materie de contencios administrativ”. Astfel, cauza a migrat, din nou, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la sediul Râșcani. La 20 decembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a decis însă să transmită dosarul, din nou, la Curtea de Apel Chișinău „în vederea soluționării conflictului negativ de competență cu dispunerea suspendării procesului”. Prin încheierea Curții de Apel din 26 decembrie s-a constatat însă competența Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la examinarea cauzei.

APP a depus cererea de chemare în judecată împotriva companiei „Avia Invest” după ce cabinetul de miniștri a abrogat în cadrul ședinței din 4 septembrie, patru hotărâri luate de Guvern în perioada 2012 – 2013 cu privire la aprobarea concesionării activelor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”. 

Drept motiv pentru abrogare a figurat decizia luată în 2013 de către Curtea Constituțională (CC) cu privire la suspendarea hotărârii cu privire la aprobarea concesionării activelor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”. Astfel, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente pentru securitatea economică sau financiară a statului, Curtea Constituţională a suspendat atunci hotărârea Guvernului, care nu avea puteri depline, și a declarat admisibilă sesizarea unui grup de deputaţi pentru controlul constituţionalităţii acesteia.

În pofida faptului că CC a suspendat acțiunea respectivă și a interzis efectuarea oricăror acțiuni pentru punerea în aplicare a hotărârii respective, Guvernul a reconfirmat ulterior aprobarea concesionării activelor Aeroportului Chișinău.