Linkuri accesibilitate

Donald Trump, la judecata Senatului Statelor Unite


Donald Trump la Casa Albă
Donald Trump la Casa Albă

Procesul din Senat intentat președintelui Trump pentru abuz de putere și subminarea atribuțiunilor Congresului a început. Atenția observatorilor este focalizată asupra unui număr redus de senatori republicani, care se pot dovedi decisivi în stabilirea regulilor procesului.

Întrebarea principală care se pune acum este dacă democraților li se va permite să aducă martori. Ei au nevoie de votul a cel puțin patru republicani pentru a o face, admițând că democrații vor vota în bloc, pentru martori. Echipa președintelui preferă un proces scurt, fără martori suplimentari, arătând că vremea martorilor a fost în timpul deliberărilor Camerei. Unul dintre martorii pe care democrații îi vor solicita este fostul consilier pentru securitate națională, John Bolton, care a spus că se va prezența dacă e convocat. Nimeni nu știe ce va spune Bolton, dar cert e că el știe foarte bine ce s-a întâmplat la Casă Albă în legătură cu ajutorul pentru Ucraina. Senatorii republicani de care depinde ce va urmă sunt Susan Collins, Lisa Murkowski, Mitt Romney și Lamar Alexander. Recent, ei au spus că sunt dispuși să audă noi mărturii, dar rămâne de văzut dacă vor ceda sau nu presiunilor Casei Albe. Procesul se va încheia după toate probabilitățile cu achitarea președintelui Trump pentru că este nevoie de 67 de voturi pentru a-l găsi vinovat și demite, ceea ce e practic imposibil, în Senatul controlat de republicani. În prima faza, Senatul îi va oferi președintelui ocazia de a răspunde la alegații. Ulterior, vor fi adoptate regulile procesului. Managerii numiți de conducerea Camerei Reprezentanților, toți democrați, care vor fi procurorii de caz, își vor prezența argumentele timp de câteva zile, apoi va veni rândul apărării, urmată de întrebări ale senatorilor și voturi pentru a extinde durata procesului sau a-l încheia cu un verdict. În timpul pledoariilor, senatorii – care sunt în acest caz, juriul – trebuie să rămână la fața locului, având la dispoziție doar material informativ referitor la caz. Lor li s-a cerut să nu stea de vorba cu colegi pe durata lucrărilor, neavând asupra lor nici telefoane celulare. Democrații susțin că este nevoie de martori pentru că de la punerea sub acuzare a președintelui Trump s-au acumulat noi dovezi, cum ar fi cele spuse și documentele oferite de Lev Parnas, un fost colaborator al avocatului președintelui, Rudy Giuliani, unele revelații putând avea potențial exploziv in proces.

XS
SM
MD
LG