Grevă împotriva modificărilor climei: Greta Thunberg protestează la Lausanne alături de mii de tineri

by D M
Distribuiti mai departe...

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, a participat vineri, alături de mii de alţi tineri, la o manifestaţie la Lausanne împotriva schimbărilor climatice, relatează AFP.

Thunberg a apărut în oraşul elveţian spre amiază, înconjurată de tineri care scandau sloganuri cum ar fi „Fără natură nu există viitor” sau „1, 2, 3 grade – crimă împotriva umanităţii”, pentru a atrage atenţia asupra încălzirii globale.

Manifestanţii au aclamat sosirea tinerei suedeze, după care au pornit prin oraş având în faţă un banner cu textul „Să schimbăm sistemul, nu clima”.

Conform grupării elveţiene Grevă Pentru Climă, la marş au participat circa 15.000 de persoane, cu ocazia primei aniversări a mişcării greviste ecologiste din Elveţia.

Thunberg mai manifestase la Lausanne şi în august anul trecut, iar apelurile ei au avut ecou în Elveţia, apreciază AFP: mai multe oraşe şi cantoane au proclamat „starea de urgenţă climatică”, iar zeci de mii de oameni au participat la demonstraţii; la Berna, la sfârşitul lui septembrie, s-au adunat 100.000 de protestatari.

De la Lausanne, Thunberg urmează să meargă la Davos, unde va participa pentru al doilea an consecutiv la cunoscutul Forum din localitate, unde se reunesc lideri politici şi oameni de afaceri de talie internaţională. Ea le va cere din nou acestora să acţioneze împotriva schimbărilor climatice.

La Davos, Thunberg s-ar putea întâlni cu Donald Trump, cu care a schimbat de mai multe ori mesaje pe Twitter; preşedintele Statelor Unite este aşteptat la Forum în 21 ianuarie. Nu este încă sigur nici dacă tânăra va participa la un marş de circa 40 de kilometri al militanţilor ecologişti elveţieni, în perioada 18-21 februarie, de la Landquart până la Davos. Autorităţile din Elveţia au autorizat doar primele două etape ale marşului, însă activiştii şi-au anunţat intenţia să meargă până la capăt, eventual urmând trasee de drumeţie.

AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.