(infografic) E mai rapid, dar și mai scump. Călătoriile cu avionul au fost mai populare decât cele cu trenul, în 2019

Plane-flying-in-sky-1080p-wallpaper-620×348
Foto: onthegochicago.com

În anul 2019, transportul public a fost cel mai popular mijloc de transport. Prin intermediul transportului rutier, au fost transportați peste 91,75 de milioane de pasageri, iar călătoriile cu avionul au înregistrat un număr mai mare de pasageri în comparație cu volumul călătorilor cu trenul, adică 1,49 milioane și 1,104 milioane consecutiv.

De asemenea, Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-noiembrie 2019 cu transportul public au fost transportați 94,5 milioane de pasageri, cu 101 mii mai mult decât în perioada similară a anului 2018.

În 2019, cu transportul aerian au fost transportați cu 79 de mii de oameni mai mult decât în 2018, iar cu trenul cu 70 de mii de oameni mai mult.

În perioada cercetată, transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere (97,1 %), fiind urmat de transportul aerian (1,6 %) și transportul feroviar (1,2 %).

Comparativ cu ianuarie-noiembrie 2018, creșteri au fost înregistrate la transportul rutier de pasageri (+1,8 %) și fluvial (+0,5 %). Totodată, se atestă o scădere, față de perioada respectivă a anului 2018, în transportul feroviar de pasageri (-30,0 %) și aerian (-2,3 %).

În fiecare an, au loc mai mult de 30 de milioane de zboruri comerciale. Statistic vorbind, probabilitatea unui accident cu victime este de 9,4 ori mai mare în cazul unei călătorii cu maşina, decât a unei călătorii cu avionul. Din punctul de vedere al numărului deceselor raportat la un milion de pasageri-mile, zborul este mult mai sigur (0,002 morţi) decât transportul cu maşina, cu trenul sau pe apă (0,1, 1,09, respectiv 33,47 decese).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente