Actualitate

Ce spune ambasadorul SUA în RM despre faptul că Vlad Plahotniuc a fost declarat indezirabil în America: “Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege”. Editorial semnat de Dereck J. Hogan

Editorial semnat de ambasadorul SUA in Republica Moldova, Dereck J. Hogan:

Pe 13 ianuarie Secretarul de Stat al Statelor Unite l-a sanctionat pe Vladimir Plahotniuc din cauza implicarii sale in coruptia semnificativa care a subminat statul de drept si a compromis sever independenta si institutiile democratice ale Moldovei.

Acesta a fost doar cel mai recent exemplu al angajamentului ferm al tarii noastre fata de poporul Moldovei in lupta impotriva coruptiei. Statele Unite vor continua sa promoveze responsabilizarea actorilor corupti – aici, in regiune si in intreaga lume. Si vom continua sa sustinem eforturile de a construi un sistem de justitie care sa trateze toti cetatenii in mod egal si sa-i pedepseasca pe cei vinovati – indiferent de putere sau pozitie. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.

Suntem incurajati de promisiunea facuta de guvern ca reforma justitiei si combaterea coruptiei la nivel inalt raman prioritati de baza, guvernul impartasind cu noi si cu alti parteneri internationali planurile sale preliminare de a transforma aceasta promisiune in realitate. Dar cetatenii Moldovei stiu mai bine decat oricine ca doar a vorbi despre reforma nu este deajuns. Implementarea schimbarilor reale si ruperea ciclului coruptiei si a capturarii statului – este mult mai dificila.
Eradicarea coruptiei raspandite si inradacinate a Moldovei poate incepe doar atunci cand in institutiile puternice si independente sunt angajati functionari onesti si necompromisi. In ultimele cateva luni am vazut ca acest lucru este posibil: cu vointa politica si imputernicirea necesara, unele institutii au facut in sfarsit progrese in investigatiile penale cheie. Procuratura Anticoruptie, de exemplu, in ultimele luni a revigorat investigatia atat de intarziata a furtului miliardului. Cetatenii Republicii Moldova si partenerii internationali se asteapta ca progresele, inregistrate in acest caz important si alte investigatii ale cazurilor de coruptie la nivel inalt, sa continue. Salutam solicitarea Procuraturii Generale de a coopera cu Statele Unite pentru extinderea si intensificarea acestor investigatii. Am subliniat in discutii cu Procurorul General, Guvernul si Presedintele importanta evitarii oricarei actiuni care ar putea slabi independenta Procuraturii Anticoruptie si ar stopa impulsul acestor investigatii. Indemnam liderii Moldovei sa protejeze independenta institutiilor de combatere a coruptiei, sa imputerniceasca reformatorii din cadrul acestor institutii si sa ii protejeze de interferentele exterioare.

Statele Unite au sustinut initiativele fostului Guvern de a reforma sectorul justitiei, inclusiv verificarea credibila, independenta a judecatorilor si procurorilor. Salutam intentia declarata a Guvernului actual de a continua reformele respective si am incurajat liderii politici sa consulte societatea civila, partidele politice de opozitie, mediul academic si expertii internationali pentru a ajunge la un consens extins asupra directiei si scopului reformelor. Dezvoltarea si implementarea reformelor in justitie ar trebui sa fie credibila, transparenta si inclusiva. Orice abordare mai putin consistenta va submina increderea publica si internationala in guvern.

Inteleg ca pentru unele persoane este tentant sa perceapa coruptia de nivel inalt si sistemele de justitie opace ca aspecte „de elita” care nu afecteaza oamenii de rand – cu toate acestea, coruptia si justitia selectiva afecteaza cetatenii simpli in fiecare zi. Un stat de drept slab impiedica investitiile straine care pot crea locuri de munca si stimula comertul, sustrage veniturile harnicilor antreprenori locali, divizeaza familii prin fortarea tinerilor talentati sa caute oportunitati mai mari de dezvoltare peste hotare si deturneaza micile profituri publice de la investitiile in infrastructura si servicii publice.

Statele Unite sunt in continuare solidare cu poporul Republicii Moldova in aspiratiile sale pentru un stat de drept mai puternic. Sanctiunile de saptamana aceasta impotriva dlui Plahotniuc sunt prima actiune de acest fel intreprinsa de Statele Unite in raport cu Republica Moldova, noi fiind pregatiti sa mai intreprindem astfel de actiuni, in acelasi timp continuand acordarea asistentei economice si tehnice pentru a ajuta Moldova in lupta pentru justitie.

Cred ca intelegem cu totii ca aceasta lupta le apartine, in mod primordial cetatenilor Republicii Moldova, institutiilor sale si conducerii pe care au ales-o. Astfel, le spunem oamenilor curajosi si puternici ai Republicii Moldova: nu va multumiti cu nimic mai putin decat actiuni concrete contra coruptiei. Responsabilizati-va liderii. De aceasta depinde viitorul – al dumneavoastra si al Republicii Moldova.

Ambasadorul SUA in R. Moldova, Dereck J. Hogan 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *