(video) Cele mai bune creații din domeniul culturii, premiate în cadrul Galei anuale. Cine sunt laureații ediției 2020

Cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a premiat, ieri, laureații ediției 2020 a Galei Premiilor anuale în domeniul Culturii.

Premiile au fost oferite pentru remarcarea celor mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei.

Laureații ediției din acest an sunt:

Premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale a fost acordat regizorului-prim al Teatrului Național Eugene Ionesco, Petru Vutcărău, Artist al Poporului, pentru montarea spectacolului „Căldură în noiembrie”.

Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii a fost acordat poetului și prozatorului Ghenadie Postolache, pentru romanul „Pastorala” și scriitorului Teo Chirica, pentru volumul „Fricțiunea dintre totul și nimic. Teofanii în format A4”.

Premiul „Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii a ajuns la directorul artistic și prim-dirijorul Orchestrei Simfonice Naționale a IPNA Teleradio-Moldova, Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, pentru promovarea artei muzicale din patrimoniul național și universal.

Premiul „Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice i-a fost oferit artistului plastic Alexandru Macovei, pentru expoziția personală „Stigmatul caligrafic Opus 032754 Re-minor” și editarea albumului cu aceeași denumire.

Premiul „Emil Loteanu” în domeniul cinematografiei a fost oferit scriitorului și publicistului Mihai Poiată, pentru seria de eseuri despre cineaști și arta cinematografică din Republica Moldova.

Premiul „Vladimir Curbet” în domeniul coregrafiei a ajuns la conducătorul ansamblului de dans popular „Mărțișor”, Anatol Magdîl, pentru contribuție la conservarea și valorificarea folclorului coregrafic național.

Premiul „Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei a fost oferit șefei secției restaurare a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Ecaterina Bondarenco, pentru contribuție semnificativă la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural național.

Premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic a fost acordat directorului general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan, pentru coordonarea și realizarea proiectelor „Punguța cu două cărți” şi extinderea accesului bibliotecilor pentru copii din Republica Moldova la tehnologii moderne și instruire.

Premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial a ajuns la Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă” și Ansamblul Etnofolcloric „Romanița” al Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial.

Premiul „Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării culturii în mass-media a fost oferit criticului de teatru și cinema, Larisa Turea, pentru elaborarea studiilor de referință în domeniul istoriei artei teatrale.

Premiul „Veniamin Apostol” în domeniul educației artistice a fost oferit lui Mihail Munteanu, Artist al Poporului, și naistului Ion Negură, fondatorul școlii naționale de nai, pentru contribuție semnificativă la educarea generațiilor în spiritul valorilor culturale naționale.

Premiul pentru cel mai bun manager al instituției de cultură de nivel local a ajuns la șefa secției Cultură din Consiliul raional Edineț, Angela Bazatin, pentru contribuție semnificativă la promovarea valorilor cultural-artistice ale raionului Edineț pe plan național și internațional, și la șeful secție Cultură și Turism a raionului Soroca, Grigore Bucătaru, pentru contribuție esențială în promovarea valorilor culturale și organizarea activităților culturale de amploare.

„La început de nou deceniu a sec. XXI e timpul să ne revizuim prioritățile să ne oprim din goana secolului vitezei, pentru a medita asupra adevăratelor valori naționale. Cultura este cea care ne definește pe noi ca popor, iar oamenii de cultură reprezintă adevărați ambasadori ai Republicii Moldova peste hotarele țării”, a declarat ministrul Corneliu Popovici, în cadrul evenimentului.

Instituirea premiilor Ministerului Educației și Culturii are ca scop susţinerea şi promovarea capacităţilor creative și perfecţionarea măiestriei interpretative ale oamenilor de cultură din țară.

Ziua Naţională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 74 din 12 aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.


Pub