Un troleibuz a lovit o femeie, direct pe trecerea de pietoni

Un troleibuz de pe ruta 10 a lovit o femeie în vârstă de 48 de ani, pe o trecere de pietoni din sectorul Rîșcani al capitalei. Victima a fost transportată la spital.

Foto: timpul.md

Accidentul s-a produs ieri seara zilei de ieri, pe strada Kiev din sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit ofițerei de presă a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Natalia Stati, la volanul troleibuzului se afla un tânăr în vârstă de 27 de ani.

Femeia lovită pe trecerea de pietoni a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngriji medicale.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.


Pub