Un tânăr va petrece ani grei la pușcărie pentru că și-a ucis în bătaie mătușa care îl găzduia

Un tânăr de 25 de ani din Tătărești-Cahul, a fost condamnat la închisoare pentru infracțiunea de violență în familie, care a dus la decesul victimei, informează un comunicat al procuraturii.

Foto: Getty Images/iStockphoto

Potrivit procurorilor, tânărul și-a recunoscut vina, iar cauza a fost judecată în procedură simplificată, ceea ce i-a redus din pedeapsă, conform legii: instanța de judecată l-a condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru 9 ani, pentru infracțiunea de violență în familie, care a dus la decesul victimei.

Infracțiunea a fost comisă în noaptea de 25 spre 26 august 2019. Potrivit materialelor cauzei investigate de procurori. mătușa tânărului, cu vârsta de 61 de ani, se arătase nemulțumită de comportamentul nepotului și de faptul că acesta sosea noaptea târziu acasă. Prin urmare, aceasta i-a spus să părăsească locuința în care-l găzduia.

Drept reacție, în noaptea de 25 spre 26 august 2019 nepotul acesteia a lovit-o cu pumnii și picioarele până a observat că este însângerată. Acest fapt l-a oprit și a ieșit afară de câteva ori, indecis cum să procedeze în continuare.

Victima a fost în viață timp de o oră, după ce a fost agresată, iar atunci când nepotul a revenit în casă a treia oară, ea decedase.

Tânărul a încercat să-și ascundă fapta: a pus lacăt la casă și locuia în anexa casei, iar la întrebările rudelor despre mătușă, răspundea că nu cunoaște unde ar fi aceasta. Crima însă a ieșit la iveală a treia zi, după insistențele rudelor și vecinilor, care au simțit un miros puternic, neplăcut lângă ușa încuiată și au alertat autoritățile.

Inculpatul are studii medii incomplete, fără ocupație și este divorțat, iar anterior nu a fost judecat.


Pub