Reclamanții din dosarul „bani din caritate” vor reluarea anchetei, clasată în iulie 2019

Victimele care ar fi avut de suferit din presupuse escrocherii cu banii donați pe portatul de adunare de fonduri caritate.md. vor reluarea dosarului, clasat de Procuratura municipiului Chișinău în iulie 2019. Avocații acestora au depus o plângere împotriva clasării dosarului, care va fi examinată la 20 ianuarie curent.

Foto: caritate.md

Anunțul a fost făcut de către una din avocatele părții reclamante, Gabriel Kornacker.

„Motivul clasării a fost „lipsa pe caz a persoanelor bănuite și învinute„ și „lipsa elementelor infracțiunii de escrocherie”, deși la dosar sunt 2 expertize medicale care dovedesc faptul că operațiile pe cord NU au fost efectuate. Asta am vazut când am avut acces în sfîrșit, la probele din dosar, numai 25 de volume. Tot acolo se regăsesc interceptări, administrate legal în care se discută deschis despre scheme și ”otkaturi”, implicarea directă a lui Sainsus în promovarea și mediatizarea acestor 2 cazuri și altele, manipularea și îndreptarea victimelor anume la MEDICAL Park”, a scris pe Facebook Gabriela Kornacker.

„În primul caz, nu s-a efectuat operația promisă și pentru care s-au colectat bani, ci o simplă angiografie la un preț de 6400 Euro, în situația în care asemenea procedură putea fi efectuata în instituțiile medicale private din RM, iar costul ei nu depășește 10 000 lei.

În al doilea caz, expertiza medicală în comisie spune că fetita nu a fost operată pe cord, ci i-a fost simulată intervenția printr-o incizie în regiunea epigastrică (xifoidiană), incizie care exclude tehnic accesul pentru operatie pe cord deschis”, mai scrie avocata.

Amintim că RISE Moldova a publicat în 2018 o investigație despre presupuse escrocherii cu bani din donații, în care este vizat portalul caritate.md.

Fondatorii caritate.md au negat toate acuzațiile și au venit cu o serie de solicitări, printre care și publicarea interviului integral cu fondatoarea Svetlana Sainsus. Ulterior, portatul caritate.md și-a reluat acivitatea.

Gabriela Kornacker / Sursa:Facebook


Pub