Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Curtea de Apel a casat…

Curtea de Apel a casat decizia prin care i-a fost redusă pedeapsa lui Vladimir Moscalciuc, alias Makena

Curtea de Apel (CA) Chișinău a casat integral decizia Judecătoriei Chișinău care în august 2019 a redus cu șase ani și jumătate pedeapsa aplicată „hoțului în lege” Vladimir Moscalciuc, alias Makena. Magistrații de la CA Chișinău au remis cauza la rejudecare la Judecătoria Chișinău, menționând că a fost calculat eronat termenul de reducere a pedepsei.

În iulie 2019, avocatul lui Moscalciuc a înaintat o plângere împotriva administrației instituției penitenciare referitoare la condițiile de detenție în care a fost deținut Moscalciuc, solicitând reducerea pedepsei. Ulterior, în august 2019, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, a fost admisă parțial cererea apărării, iar termenul lui Makena a fost redus cu 2399 de zile din cauza condițiilor în care acesta a fost deținut în Penitenciarul nr. 13. Instanța a constatat că Moscalciuc s-a aflat în condiții de detenție contrare prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului.

Administrația penitenciarului nr. 15, Cricova, nu a fost însă de acord cu încheierea primei instanțe și a declarat recurs, menționând că a fost dispusă neîntemeiat reducerea pedepsei.

În decizia motivată, magistrații de la CA Chișinău evidențiază calculul eronat efectuat de instanța de fond la reducerea pedepsei lui Moscalciuc.

În afară de aceasta, CA Chișinău mai precizează că, la rejudecare, instanța de fond urmează să verifice, prin administrarea probelor, dacă în perioada deținerii invocate a fi contrară prevederilor art. 3 CEDO, Moscalciuc Vladimir nu a mai beneficiat, eventual, de reducerea pedepsei stabilite.

Colegiul penal al CA mai consideră că încheierea contestată este bazată pe aprecierea superficială a circumstanțelor cauzei, iar concluzia instanței este neîntemeiată, încheierea urmând a fi casată, iar cauza remisă la rejudecare, or eroarea dată poate fi remediată doar de către instanța de fond după examinarea tuturor probelor, inclusiv ale celor anexate la dosar în instanța de recurs.

Vladimir Moscalciuc a fost reţinut în anul 2002 pentru furt în proporţii deosebit de mari, fiind condamnat la 15 ani de închisoare. Ulterior, termenul de condamnare i-a fost redus, după care a fost amnistiat în 2010. În aprilie 2012, Moscalciuc a fost însă condamnat din nou la închisoare, pentru un termen de 19 de ani, pentru organizarea unei grupări criminale în penitenciare și pentru șantaj.

ZdG a scris anterior că, în cadrul cercetării judecătoreşti procurorii au stabilit că în anii 1999-2010, V. Moscalciuc condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din republică, a format organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care îşi desfăşura activitatea infracţională pe teritoriul Penitenciarului Pruncul.

Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rîndurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Ultimii fiind ameninţaţi cu moartea, erau impuşi să achite sume impunătoare de bani. Aceste sume erau extorcate de la apropiaţii persoanelor condamnate care se aflau în libertate, prin diferite scheme criminale create de către membrii organizaţiei criminale „Makena”.

Statul se declară vinovat în fața deținuților

Ziarul de Gardă a scris anterior că timp de opt luni, de la începutul lui 2019, 72 de condamnați au fost eliberați din închisorile din R. Moldova pe motiv că au fost deținuți în condiții inumane și degradante, care contravin art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Printre aceștia se numără și fostul sportiv Ion Șoltoianu, condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi pentru şantaj, dar și fostul premier Vlad Filat. În total, în această perioadă, peste 2 500 de persoane aflate în instituțiile de detenție din R. Moldova s-au plâns pe condiții contrare prevederilor CEDO și au solicitat compensarea respectivelor condiții prin reducerea termenului de detenție sau despăgubiri bănești. Se întâmplă după ce autoritățile au pus în aplicare un mecanism la nivel național, privind compensarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Foto: anticoruptie.md