image
Sursa foto: moldovacurata.md

Directorul AGEPI, Andrei Popa, s-ar putea afla în situație de conflict de interese

Directorul general interimar al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Andrei Popa, s-ar putea afla în prezent în situație de conflict de interese față de o firmă pe care el a fondat-o și a condus-o anterior, firmă care este mandatar autorizat să înregistreze mărci pe teritoriul Republicii Moldova.

Acum ea este condusă de fratele și cumnata directorului AGEPI. Situația a fost descoperită de organizația neguvernamentală Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), care a sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI), solicitând să efectueze un control.

„Potrivit site-ului www.infodebit.md, actualul director interimar al AGEPI, Andrei Popa, a fost fondator şi administrator al IP Consult SRL până în anul 2015. Ion Popa şi Cristina Popa figurează în calitate de fondator şi de administrator din 2016 până în prezent. În declaraţiile de avere şi interese personale pentru anii 2017 – 2018, Andrei Popa nu indică nimic la compartimentul „Interese personale”. În Registrul naţional al mărcilor figurează însă toate mărcile care au fost înregistrate inclusiv de IP Consult SRL. O analiză a bazei de date denotă că cei doi mandatari autorizaţi, Cristina şi Ion Popa, dezvoltă o activitate de succes, fiind înregistrate o mulţime de mărci comerciale, inclusiv în perioada aflării în serviciul public a lui Andrei Popa. Din informaţiile date publicităţii însă nu este clar dacă Andrei Popa şi-a declarat conflictul de interese”, se spune în sesizarea depusă la ANI de CAPC.

În consecință, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei a solicitat ANI să verifice care este relaţia dintre directorul general interimar al AGEPI şi actuala conducere a companiei IP Consult SRL, dar și declarațiile de avere și interese personale ale acestuia pentru anii 2017 și 2018, scrie moldovacurata.md.

„Oricare ar fi relaţia (membru de familie ori persoană apropiată) dintre Andrei Popa şi Cristina şi Ion Popa, actualul director general al AGEPI a fost fondator şi administrator al unei companii, care a fost şi este activă pe segmentul proprietăţii intelectuale. Respectiv, compartimentul VIII al declaraţiilor de avere şi interese personale, ar fi trebuit să fie completat”, se spune în sesizarea semnată de directorul CAPC, Galina Bostan.

Totodată experţii Centrului au solicitat verificarea de către ANI a respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Andrei Popa pe parcursul întregii sale perioade de activitate la AGEPI, în raport cu actele administrative de înregistrare a mărcilor emise de către Cristina şi Ion Popa.

Andrei Popa: „M-am asigurat că nu ofer absolut niciun temei de a fi suspectat de un conflict de interese”

De cealaltă parte, Andrei Popa spune că nu are nicio legătură cu firma. „Vreau să menţionez că eu personal nu am nici o legătură la momentul actual cu IP Consult SRL. Din câte cunosc, după ce am plecat de la compania dată, unde am activat în calitate de director, veniturile ei au scăzut de câteva ori. O probă în acest sens sunt rapoartele financiare. Acest lucru s-a întâmplat deoarece anterior eu mă ocupam în mare parte de gestiunea acestei companii”, a spus Andrei Popa. El a precizat că, de regulă, se retrage din componența oricăror comisii, a căror activitate l-ar putea plasa într-o situație de conflict de interese.

„Un conflict de interese s-ar fi putut produce, dacă aş fi încheiat contracte de achiziţii cu compania în fruntea căreia se află ruda mea. În cazurile în care trebuia să fie o interacţiune, eu însă m-am retras din toate comisiile. M-am asigurat că nu ofer absolut niciun temei de a fi suspectat de un conflict de interese”, a mai spus Andrei Popa.

Sesizarea CAPC a fost depusă la mijlocul lunii decembrie. Deocamdată ANI nu a anunțat dacă a pornit sau nu un control.

Potrivit declaraţiilor de avere şi interese personale afişate pe site-ul ANI, directorul interimar al AGEPI indică venituri obţinute de la locul de bază de muncă în sumă de 722 923 de lei, pentru anul 2017 şi de 805 982 de lei, pentru anul 2018. Andrei Popa mai declară un apartament cu o suprafaţă de 72,3 m. p, procurat în anul 2001, estimat la 409 671 de lei, şi un autoturism Lexus IS 250 fabricat în 2013, procurat în 2016, la un preţ de 25 350 de euro. Nici în 2017, nici în 2018, el nu declară nimic la compartimentul „interese personale”.

Svetlana Corobceanu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: