(video) Socialiștii au chefuit într-un restaurant de lux din capitală. Dodon: „Am mers împreună cu prima doamnă la invitația colegilor. Nu au fost abuzuri”

Mai mulți membri ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în frunte cu șeful statului, Igor Dodon, cât și prima doamnă, au fost suprinși în seara zilei de ieri, 14 ianuarie, sărbătorind într-un local de lux din capitală. Mai multe imagini de la eveniment au fost surprinse de Jurnal TV.

Foto: Jurnal TV

Potrivit Jurnal TV , agentul de pază al restaurantului a spus că nu știe de ce echipajul de poliție se află pe teritoriul localului și că i-a permis să treacă pentru că „așa a vrut”. Întrebat ce face președintele aici, paznicul a spus că nu știe, iar la restul întrebărilor a răspuns că „nu poate da așa informații”.

La un moment dat, afară a ieșit directorul restaurantului care, la fel, a evitat să spună ce petrecere se dă în local, iar după minute în șir de discuții, bărbatul a spus că ar putea avea probleme dacă ar da astfel de informații. Nici el nu a permis accesul jurnaliștilor pe teritoriu.

La un moment dat, socialistul Grigore Novac s-a apropiat de reporter, spunând că dacă jurnaliștii au întrebări pentru Dodon, trebuiau să i le adreseze ziua, când a avut loc Congresul PSRM. Novac s-a arătat mai mult decât dispus să răspundă la întrebări, ca apoi să devină clar că în acest timp escorta prezidențială, cu tot cu șeful statului, părăsea localul prin altă ieșire.

Astăzi Dodon fost întrebat despre petrecere, dacă a fost privată sau nu, din ce bani a fost finanțată și dacă nu constituie un abuz faptul că a fost implicată poliția.

„După orele de lucru, eu încerc măcar o dată în săptămână să acord soției atenție și să merg undeva împreună cu ea. Ieri am mers împreună cu prima doamnă la invitația colegilor. Nu au fost abuzuri. Persoanele cu protecție tot timpul, indiferent unde merg... că vin la Jurnal TV la emisiune, că vin la Dumneavoastră la emisiune, de asemenea e blocat tot cartierul. Eu le spun „nu blocați, că n-o să poată să vină...” și ei încep să mă asculte în ultimul timp, după ce a trecut SPPS-ul în subordinea Președinției. De aceea, nu a fost absolut niciun abuz. A fost un eveniment organizat de către colegii din Partidul Socialiștilor. Nu văd nimic ieșit din comun. Eu pot să vă dau agenda când merg cu soția la restaurant, dacă doriți”, a răspuns Dodon.


Pub