Nota informativă a magistratului care a denunțat mai multe ilegalități comise de superiori, respinsă de procurori

Mariana Colun
14/01/2020
Foto: stiri.md

Procurorii au respins nota informativă a magistratului Mihai Murguleț, în care erau menționate mai multe ilegalități comise de ex-președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, precum și alți trei vicepreședinți ai instanței din Capitală, Nicolae Clima, șeful Inspecției Judiciare și Oleg Sternioală. Sesizarea a stat la baza înlăturării lor de la exercitarea funcțiilor administrative în iunie 2019. 

„Am înțeles că nota informativă/plângerea judecătorului Mihai Murguleț (...) a fost respinsă de procurori. După mai multe luni de „analiză profundă”, procurorii au emis ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale și de clasare a procesului penal deshis pe marginea notei informative/plângerii lui Mihai Murguleț. Vorbind mai pe înțelesul oamenilor, asta înseamnă că tot ce este scris acolo nu corespunde realității, judecătorii reclamați sunt curați ca lacrima (cam cum era și Plahotniuc între 2005-2019), în justiție este totul perfect, iar cei care cred altfel greșesc amarnic. Practic, am ajuns de unde am pornit. Și nicio „evaluare extraordinară” implementată de Guvernul lui Dodon nu va schimba situația în acest domeniu. Ei nu pot face o reformă vertabilă a justiției, ei trebuie să plece și să-i lase pe alții s-o facă”, a scris deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook.

Contactat de reporterii portalului Anticoruptie.md, judecătorul Mihai Murguleț a precizat că a primit ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale la 15 octombrie anul trecut.

Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, a declarat pentru Anticoruptie.md, că au fost emise două ordonanțe de refuz: „La 4 septembrie, respectiv la 11 octombrie 2019 au fost emise ordonanțe de refuz în pornirea urmăririi penale și de clasare a procesului penal deschis pe marginea notei informative depuse de judecătorul Mihai Murguleț”. 

Precizăm că la sfârșitul lunii iunie 2019, președintele CSJ, întreaga conducere a Judecătoriei Chișinău, șeful Inspecției Judiciare Nicolae Clima și ex-magistratul CSJ Oleg Sternioală au fost înlăturați de la exercitarea funcțiilor administrative, în baza sesizării judecătorului Mihai Murguleț. Potrivit acestuia, în 2018-2019 el a fost supus unor atacuri nejustificate din partea fostului șef al CSJ, Ion Druță, președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, și vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani), Corneliu Guzun, care i-ar fi denigrat imaginea de judecător. Mihai Murguleț susținea că aceste atacuri au fost precedate de tentative de imixtiune în activitatea lui de înfăptuire a justiției din partea președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, care ar fi intervenit cu solicitarea privind anularea unei măsuri de asigurare aplicate în cadrul unei cauze civile, cât și a lui Ion Druță, privind soluționarea unui dosar civil în favoarea unei persoane, solicitări respinse de judecător ca fiind ilegale și inadmisibile.

La 2 iulie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Procuraturii Generale să verifice informațiile expuse în sesizarea judecătorului. Procurorul general interimar, Igor Popa, a subliniat, într-o scrisoare adresată președintelui interimar al CSM, Dorel Musteață, că „nota nu corespunde cerințelor de formă și conținut a unei sesizări despre săvârșirea unei infracțiuni” și nu există temei pentru „verificarea alegațiilor” expuse de Murguleț.

Ulterior, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a fost anulată de procurorul general interimar Dumitru Robu și aceasta a fost expediată la Procuratura Anticorupție pentru realurea procesului penal, în vederea înlăturării omisiunilor admise.

Mariana Colun
14/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii