image
Sursa foto: botosaninews.ro

Fermierii pot solicita finanțarea cererilor rămase fără acoperire în 2019

Agenția pentru Intervenție și Plăți în Agricultură a reluat procesul de plată a cererilor de solicitare a sprijinului financiar din anul 2019.

Este vorba de fonduri rămase fără acoperire financiară din cauza epuizării mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru anul 2019.

În 2019, AIPA a recepționat un număr record de 7505 dosare de solicitare a sprijinului financiar, pentru 4476 de producători agricoli unici, în valoare totală de peste 1 miliard de lei.

Pentru anul 2020, conform Legii bugetului de stat mărimea Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1 miliard de lei.

Statul, prin intermediul Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, sprijină producătorii agricoli ce au efectuat investiții în construcția de sere, înființarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii agricole, în dezvoltarea sectorul zootehnic, agricultura ecologică, promovarea produselor pe piețele de desfacere, dezvoltarea pensiunilor agroturistice rurale, crearea sau extinderea unităților meșteșugărești etc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: