Franţa, Germania şi Marea Britanie constrânge Teheranul privind respectarea Acordului Nuclear, prin declanșarea mecanismului de reglementare a diferendelor

Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au declanşat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text, pentru a constrânge Teheranul să revină la respectarea angajamentelor asumate, au anunţat şefii celor trei diplomaţii, într-un comunicat comun emis marţi, indicând însă că nu se alătură campaniei de presiune maximă purtate de SUA împotriva Republicii islamice, transmit AFP şi Reuters.

Foto: https://www.dailymail.co.uk/

„Nu acceptăm argumentul că Iranul este îndreptăţit să-şi reducă conformarea la JCPOA (acordul nuclear, n.red.)”, afirmă miniştrii europeni, menţinând că nu au altă alegere decât să declanşeze procedura care ar putea duce la sancţiuni din partea ONU.

În baza acordului semnat în 2015 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor, transmite Agerpres.

În 2018, Trump a retras Statele Unite din acord. Puterile europene au declarat în mod repetat că sprijină înţelegerea, chiar dacă Teheranul a anunţat în această lună că nu mai respectă limitările privind îmbogăţirea uraniului, dar va continua să continue cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

„Facem aceasta cu bună credinţă, cu obiectivul fundamental de a menţine JCPOA şi cu speranţa sinceră de a găsi o cale de rezolvare a impasului prin dialog diplomatic constructiv, menţinând în acelaşi timp acordul şi rămânând în cadrele sale”, adaugă comunicatul.

„Prin aceasta, ţările noastre nu se alătură campaniei vizând exercitarea unei presiuni maximale asupra Iranului”, mai afirmă miniştrii europeni.

„Având în vedere evenimentele recente, este cu atât mai important ca noi să nu adăugăm o criză a proliferării nucleare la actuala escaladare ce ameninţă întreaga regiune”, se mai spune textul menţionat.


Pub