(video) Liceele „Orizont” ar fi fost vândute unei companii din România. Dodon: „Statul nu are absolut nicio implicare”

„Statul nu are absolut nicio implicare. Și Guvernul nu poate să se implice în acest proces”. Declarația aparține șefului statului, Igor Dodon, în contextul în care președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că se așteaptă ca liceele „Orizont” să fie transferate fundației educaționale turce Maarif.

Foto: mamaplus.md

„În primul rând, liceele „Orizont” sunt private. Nu are statul, Guvernul nicio implicație în ceea ce ține de vânzare, cumpărare, transmitere. Din câte cunosc eu, aceste instituții de învățământ din Republica Moldova au fost vândute de către foștii proprietari la o companie din România. Statul nu are absolut nicio implicare. Și Guvernul nu poate să se implice în acest proces”, a declarat Igor Dodon, după ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la care a participat astăzi.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan i-a mulțumit președintelui Republicii Moldova, în cadrul întrevederii acestora la Ankara la sfârșitul lunii decembrie 2019, pentru „sprijinul în lupta cu FETO”, referindu-se la extrădarea celor șapte profesori turci și a declarat că se așteaptă ca liceele „Orizont” să fie transferate fundației educaționale turce Maarif.

În reacție, directorul general adjunct al liceelor „Orizont”, Umit Oz, a declarat că „așa ceva tehnic nu este posibil, nu sunt școli autohtone, nici școli turcești, sunt de un capital străin și juridic nu este posibil”.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovic, s-a arătat convins că acest „transfer” nu este posibil, întrucât rețeaua de licee „Orizont” este o organizație privată.

„Noi nu putem avea vreo influență asupra statutului de proprietate. Proprietarii majoritari sunt în afara țării noastre.”

„Turcia se așteaptă ca Republica Moldova să extindă cooperarea cu țara noastră prin transferul școlilor conduse de Organizația Teroristă Fetullah (FETO) - gruparea din spatele loviturii de stat în Turcia înăbușite în luna iulie, 2016 - către o organizație „responsabilă”, se arată în comunicatul emis Președinția Turciei, emis după întrevederea cu Igor Dodon.


Pub