Pentru ca să nu te plictisești în ziua de miercuri, 15 ianuarie, îți recomandăm cinci evenimente interesante

evenimente
Foto: Abhishek Gaurav

Pentru a te detașa de rutină într-o zi ordinară de miercuri, echipa #diez îți aduce cele mai bune recomandări cu ajutorul cărora poți să-ți reîncarci bateriile cu energie. Alege ce-ți place cel mai mult și colorează-ți acest mijloc de săptămână.

# Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere. Concert jubiliar

Între orele 18.30 și 20.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” organizează un concert jubiliar cu tematica „170 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu”.

Intrarea la concert este liberă în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii aflați AICI.

# Ziua Culturii Naționale în Republica Moldova

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldovei și în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu Teatrul Național „Mihai Eminescu”, cu Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” și cu Vinăria Purcari, organizează în data de 15 ianuarie 2020 o suită de evenimente culturale dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea Poetului Național Mihai Eminescu.

Mai multe detalii găsiți AICI.

# GALA Laureaților Federației de JUDO

Federația de Judo a Republicii Moldova organizează festivalul de premiere a celui mai bun judocan. Evenimentul va avea loc între orele 17.00 și 22.00.

Mai multe detalii găsiți AICI.

# Mafia

Jocul popular „Mafia” organizat de mafia.md va avea loc în restaurantul VELGAR de pe strada Mitropolit Varlaam, 84. Prima vizită îți oferă 50 % reducere.

Evenimentul se va desfășura între orele 19.00 și 24.00.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți AICI.

# Film „Botez”

La cinematograful „MULTIPLEX” se va derula filmul „Botez”, un film autohton bazat pe fapte reale.

Despre film: Maria este prototipul femeii din Moldova: şi-a trăit viaţa lângă un soţ depravat, meschin, care a abuzat-o fizic şi psihologic, fiind sigură că aceste lucruri sunt o normalitate în societate iar femeia trebuie să rabde şi să îndure. Și-a pierdut un copil pe care-l va purta în suflet toată viaţa, a fost nevoită să se despartă de al doilea, plecând la muncă în Italia ca să asigure familiei sale un trai decent. Peste hotare au continuat abuzurile şi calvarul, însă femeia a îndurat cu demnitate încercările grele la care a fost supusă pentru bani, pe care îi trimitea cu regularitate soţului şi fiicei, în speranţa că într-un final se va întoarce acasă. După opt ani de muncă la negru, când se întoarce în ţara de baştină, Maria descoperă că soţul ei are o altă familie, casa în care a investit sănătatea şi banii munciţi peste hotare a fost vândută şi… nu mai are nimic.

https://www.youtube.com/watch?v=b9PWb3B9u7Y&feature=emb_title

Reporter stagiar: Petru Beșleaga

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente