image
Sursa foto: indianexpress.com

Condamnarea la moarte a unui fost președinte acuzat de înaltă trădare și încălcarea Constituției, ANULATĂ

Justiția din Pakistan a anulat condamnarea la moarte în cazul fostului președinte Pervez Musharraf, declarând procesul ca fiind neconstituțional, scrie Digi24.

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost condamnat la moarte, în luna decembrie 2019, în absenţă de către un tribunal din Islamabad, fiind acuzat de înaltă trădare și încălcarea Constituției, a relatat cotidianul Le Figaro.

„Depunerea reclamaţiei, constituirea tribunalului, selectarea echipei de acuzare sunt ilegale, întreaga judecată a fost anulată", a declarat pentru France Presse procurorul Ishtiaq Khan, care a reprezentat guvernul pakistanez în faţa Înaltei Curţi din Lahore.

Un avocat al fostului preşedinte, Azhar Siddiq, a confirmat decizia în faţa presei, scrie Agerpres. Totuşi, parchetul poate decide să-l urmărească din nou pe Musharraf, care mai este pus sub acuzare într-o serie de afaceri.

Fostul şef de stat, care trăieşte în exil în Dubai, l-a răsturnat de la putere în 1999 pe prim-ministrul de atunci, Nawaz Sharif, printr-o lovitură de stat militară sângeroasă şi a obţinut un rol important pe scena mondială după ce s-a alăturat războiului antiterorist condus de SUA în Afganistan.

Noutăţile partenerilor

comentarii: