Avem sau nu fericire? Dilema cititorilor naționali

Fericirea este o unitate filozofică atât de relativă, încât literatura universală și națională aproape că a ajuns să o anuleze, ca fiind aproape rușinoasă. Da, la acest gând m-a dus o interacțiune cu o figură destul de vocală a mediului de lectură național, căruia nu o să-i dau numele, dar despre care a cărui reacție îmi doresc să vorbesc în rândurile ce urmează. Rog să-mi acordați atenție, pentru că de această dată nu este un text de analiză sau critică literară. Nu este un text expres despre literatură, dar… Este despre înțelegerea corectă sau incorectă a acesteia, pe segmentul fericirii.

Articol de Corina Moisei-Dabija

Nu sunt expert în ale fericirii, dar atunci când sunt învinuită că nu știu ce semnifică aceasta sau că adevărata fericire nu există, pentru că așa au zis „marii filozofi”, am o reacție firească de aversiune. De ce? Pentru că tendința de a ne victimiza și de a ne automutila spiritual este atât de la modă, încât am uitat cu toții aproape tot ce ne leagă de acest fenomen. Cu siguranță, literatura nu face excepție. Cred, estimativ, că 90% din toată literatura mondială este despre nefericire în aproape toate dimensiunile acesteia. Dar, scopul prioritar al cititorului este de a căuta chiar și acolo grăuntele de fericire și extaz artistic.

Să fie înțeles corect. Nu mă refer la fericirea vândută în cărți motivaționale sau la acea pseudo-fericire din romanele siropoase de bulevard. Haideți să privim fericirea multidimensional, să nu ne axăm doar pe percepția minusculă, incubată de o societate în care este tare la modă să fii trist. Am decis pentru acest vorbesc despre trei cărți fundamentale în care există fericire în ciuda nefericirii:

Fericire prin posesiune: Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu

Știu. Am fost speriați de curricula școală. Am urât tot ce era legat de Rebreanu, pentru că ne era băgat forțat pe gât, iar noi, elevii, eram impotenți în fața tăvălugului programei școlare. Dar, acest roman al pământului are în sine ascunsă esența unei fericiri legate de posesiune. Legătura dintre Ion și dorința acestuia de a avea țărână, de a fi proprietar. Evident, o astfel de fericire obsesivă nu are nimic din noțiunea uzuală, dar este o extensie firească, o expresie a propriilor nevoi. Apropo, meritul lui Rebreanu este că a disecat instinctele firești, inclusiv cele legate de percepția umană asupra fericirii.

Fericirea prin dragoste: Romanul „Anna Karenina” de Lev Tolstoi

Oh, presimt o avalanșă de remarci în acest sens, dar nu putem trece cu vederea fenomenologia lui Tolstoi, care a depășit, la vremea sa, dimensiunea unui nobil avut și a transpus perceptele dogmatice în scrierile sale. Evident, ar fi bizar să spunem că exemplul Annei Karenina este unul de totală fericire, dar dragostea extraconjugală, amorul tăinuit poate fi considerat, cu siguranță, una dintre formele ciudate ale fericirii. Dar, în acele momente ecliptice de extaz, Anna Karenina încearcă o anumită stare fericită, total dezinvoltă, departe de șabloanele societății în care viețuiește.

Fericirea prin tradiție: Piesa „Casa mare” a lui Ion Druță

Debutul lui Druță cu această piesă, în care se dezvăluie greutatea triunghiului conjugal, are o urmă de fericire stranie, și anume cea de aflare în sânul casei, acolo unde parcă nu este loc de superficialitate, unde acea Vasiluță este străină, dar parcă împăcată. Iarăși, nu putem vorbi aici doar de o simplă percepție, ci despre o fericire aparte, neînțeleasă și nițel sălbatică.

Avem sau nu fericire?

Răspunsul la această întrebare este ascunsul în miezul unei singure dileme: este oare fericirea obiectul unui adevăr absolut? Cu siguranță, nu. Mai ales pentru că prezumă dreptul fiecăruia de a se declara, de a fi sau a nu fi fericit. Cred că fericirea ține de un domeniu aparte, în care nici filozofii, nici „specialiștii în domeniu” nu au dreptul și expertiza de a se expune, iar aceasta rămâne a fi un Sfânt Graal al fiecărui om. În cazul literaturii, alegerea de a găsi sau nu fericirea în cărți ne aparține.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.