Pe ce străzi importante din Chișinău se vor face reparații capitale și probabil vor fi închise

reparatie strazi

Conducerea Direcției generale transport public și căi de comunicație și a Direcției generale locativ-comunale și amenajare au fost chemate la raport de către primarul general al Capitalei, Ion Ceban. Reprezentanții directiilor au prezentat amănunțit planurile de activitate pentru anul 2020, iar rapoarte similare vor prezenta toate direcțiile.

Edilul a anunțat că pe parcursul anului curent urmează să fie inițiate reparații capitale pe mai multe străzi, cum ar fi Ion Creangă, 31 August sau Tighina. De asemenea, lucrări de proiectare vor fi făcute pentru străzile Mesager, Transnistria, Bucovinei, Industrială și Bâcului. Tot în anul curent urmează să fie reparat podul din strada Mihai Viteazul și modernizate mai multe intersecții din capitală.

Totodată, a scris Ion Ceban, pe parcursul anului vor fi organizate licitații pentru asamblarea și procurarea troleibuzelor și autobuzelor și va fi implementat proiectul, „Sistemul de taxare electronică în transportul public”.

Per ansamblu, susține primarul Capitalei, vor fi realizate proiecte de întreținere și reparație a fondului de locuințe, salubrizarea teritoriului, întreținerea stațiilor pentru transportul public, reparația capitală a clădirilor, renovarea și modernizarea ascensoarelor, întreținerea spațiilor verzi, amenajarea și construirea terenurilor de joacă pentru copii și a celor destinate sportului. La fel, vor fi efectuate lucrări de construire a stației de prelucrare a levigatului la poligonul Țânțăreni.

„Pe fiecare sector am cerut maximă responsabilitate din partea conducerii direcțiilor, astfel încât toate licitațiile să aibă loc în termen, iar acolo unde sunt înregistrate plângeri din partea cetățenilor să fie luată atitudine imediat. Fiecare consilier din cadrul cabinetului este la curent cu toată informația. Vrem să lucrăm în comun pentru a evita blocajele în implementarea unor  proiecte sau altora”, a scris Ion Ceban într-o postare pe Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente